Volkswagen surprinde piața anunțând că își înființează propria companie de energie, Elli Group Gmbh

Volkswagen surprinde piața anunțând că își înființează propria companie de energie, Elli Group Gmbh
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 9 ian 2019

Volkswagen Group a anunțat că își înființează propria companie de energie, într-o mișcare surprinzătoare. Compania se va numi Elli Group Gmbh, va avea sediul în Berlin și va dezvolta produse și servicii pe segmentul de energie și cel al stațiilor de încărcare, în special pentru mărcile grupului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volkswagen intră în sectorul energetic, cu o nouă companie, Elli Group Gmbh, atât în domeniul furnizării de energie, cât și în cel al serviciilor conexe. Thomas Ulbrich, șeful E-Mobility în VW Group, spune că Volkwagen este obligat să susțină „nevoile urgente de transport și energie”, dat fiind faptul că este unul dintre cei mai mari producători de automobile din lume. „Noua companie va juca rolul său cu oferte de energie din surse regenerabile și soluții smart de încărcare. În acest mod, intrăm într-o zonă de business relevantă strategic, extrem de excitantă care oferă oportunități considerabile pentru consolidarea legăturilor cu clienții existenți și la fel de bine accesând grupuri de clienți complet noi”.

Șeful desemnat al Elli Group, Thorsten Nicklass, a anunțat că noua companie va oferi clienților din afara grupului energie verde din surse regenerabile cu amprentă CO2 zero. Nicklass vine de la start-up-ul Digital Energy  Solutions, unde a fost CEO și fondator. „Misiunea noastră este să scoatem e-mobilitatea din nișa sa și să o plasăm ferm în curentul principal”, a declarat șeful noii companii a VW Group. Potrivit acestuia, numele Elli vine de la „electric life”.

Dacia - vedetă în Italia, pe o piață care a încheiat anul în scădere CITEȘTE ȘI Dacia - vedetă în Italia, pe o piață care a încheiat anul în scădere

Anunțul precizează că Elli Group va construi un portofoliu de tarife de energie inteligente, alături de wallboxes și stații de încărcare. De asemenea, vor fi dezvoltate sisteme de management al energiei, cu specific IT. „Vom crea ecosisteme continue, sustenabile care se adresează și oferă răspunsuri tuturor întrebărilor despre energie ridicate de utilizatorii de mașini electrice și operatorii de flote”.

Serviciile Elli vor fi oferite imediat după lansarea primului model electric al mărcii din familia ID, ce va fi lansat anul viitor.

Potrivit VW, zonele de buisiness ale Elli Group vor fi cele de încărcare la domiciliu cu energie verde, sisteme de wallbox (stații fixe pentru case), managementul energie și panouri fotovoltaice, stații de încărcare în parcările pentru angajații proprii și partenerii VW, stații pentru flote și pentru alte companii fără flote.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
energie
statii incarcare
masini electrice
masini id
id neo