Votul de fuziune între PSA și FCA se va desfășura cu ușile închise

Votul de fuziune între PSA și FCA se va desfășura cu ușile închise
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 dec 2020

PSA Group a anunțat că adunarea generală a acționarilor din 4 ianuarie, în care va fi votată fuziunea cu FCA, se va desfășura cu ușile închise.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Peugeot SA, grupul francez care deține mărcile Peugeot, Citroen, DS, Opel și Vauxhall, și-a convocat acționarii, pe 4 ianuarie, într-o adunare excepțională, în care va fi votată propunerea de fuziune cu Fiat Chryseler Automobiles NV. În urma acestei fuziuni, Peugeot SA, companie cunoscută sub numele PSA Group, va dispărea, urmând ca aceasta să fie absorbită de FCA, iar acționarii săi să primească 50% din acțiunile companiei italo-americane.

Acum, PSA Group a transmis un anunț public prin care își înștiințează acționarii că adunarea se va desfășura cu ușile închise. La întâlnire vor fi acceptați doar acționarii care vor fi prezenți fizic și persoanele care au dreptul legal să asiste. Motivul invocat este legislația franceză referitoare la epidemia de Covid-19.

Adunarea Generală a Acționarilor Peugeot SA va avea loc exact peste 3 săptămâni, însă cele două companii care vor fuziona nu au primit încă un răspuns oficial de la Comisia Europeană, privind aprobarea cererii din punct de vedere antitrust. Termenul limită acordat în cazul investigațiilor extinse solicitate de CE este 2 februarie 2021. Cele două companii au depus deja la dosar o serie de angajamente, la care Comisia ar trebui să dea un răspuns. Convocarea adunărilor generale ale celor două companii se bazează, deocamdată, doar pe speculațiile care spun că acordul este iminent.

FOTO Surpriză pentru fanii Dacia: Renault a adus Sandero RS în Europa CITEȘTE ȘI FOTO Surpriză pentru fanii Dacia: Renault a adus Sandero RS în Europa

În cazul în care acționarii celor două companii vor vota fuziunea, aceasta s-ar putea semna până la sfârșitul trimestrului 1 al anului 2021, așa cum a fost programat.

În urma acestei tranzacții, Fiat Chrysler Automobile NV  își va schimba denumirea în Stellantis NV, iar acționarii principali ai acesteia vor fi Exor (familia Agnelli), cu 14,4%, EPF/FFP (familia Peugeot) – 7,2%, BPI (statul francez) – 6,2% și Dongfeng – 5,6%. Potrivit documentului, drepturile de vot ar putea diferi de procentul de acțiuni. În acest fel, cel mai mare acționar al Stellantis va fi familia Agnelli, moștenitorii fostului proprietar al Fiat, Gianni Agnelli. John Elkan, nepotul lui Agnelli, va fi și președinte al companiei. Director executiv, CEO al Stellantis, va fi Carlos Tavares, actual CEO al PSA Group.  

Denumirea Stellantis NV va fi atribuită fostei companii FCA la ora 00.00 a zilei următoare semnării documentului de fuziune. Compania va fi listată la bursele Euronext Paris, acolo unde astăzi este listată PSA, pe lângă bursele NYSE și MTA, unde astăzi este listată FCA.

viewscnt
Afla mai multe despre
psa fca
vor actionari psa fca
fuziune psa fca
comisia europeana
concurenta
uzina psa