VW pregătește noi SUV-uri electrice de top, pentru Audi, Porsche și Bentely, dezvoltate în cadrul noului proiect Artemis

VW pregătește noi SUV-uri electrice de top, pentru Audi, Porsche și Bentely, dezvoltate în cadrul noului proiect Artemis
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 24 nov 2020

Volkswagen Group va construi un automobil electric de top, pentru mărcile premium și de lux, Audi, Porsche și Bentley, potrivit unor informații neoficiale. Compania lucrează deja la o platformă electrică dedicată acestor mărci și a transmis unele informații referitoare la acest proiect.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Volkswagen are în dezvoltare în acest moment un prototip al unui vehicul electric ce va fi folosit de mărcile Audi, Porsche și Bentley, după cum relatează cotidianul Handelsblatt, citând surse din interiorul companiei. Mașina poartă numele de cod Landjet și va marca intrarea în producție a unei noi linii, la uzina din Hanovra, Germania. Informația completează unele informații transmise oficial de VW.

Proiectul este cunoscut de mai mult timp, fiind prezentat de șefii companiei în strategiile din ultimul an. Este vorba despre așa numitul Artemis Project, dezvoltat de Audi, cel care ar trebui să aducă o accelerare a industrializării în cadrul VW Group.

Uzina VW din Hanovra aparține diviziei VW Comerciale, ea fiind aleasă pentru dimensiunile sale. Și asta pentru că mașina va fi una de dimensiuni mari, posibil cu o caroserie SUV. De asemenea, producția versiunii de serie ar putea demara mult mai repede la Hanovra decât în orice altă uzină Audi. În aceeași uzină sunt pregătite liniile pentru modelul ID BUZZ, noul monovolum electric.

Viitorul SUV Dacia, cu 7 locuri, va fi produs la Mioveni. Planurile pentru noul model și o noutate absolută pentru Dacia CITEȘTE ȘI Viitorul SUV Dacia, cu 7 locuri, va fi produs la Mioveni. Planurile pentru noul model și o noutate absolută pentru Dacia

Informațiile neoficială arată că mașina va fi una extrem de performantă, cu o autonomie de 650 km, prima marcă ce va folosi proiectul urmând să fie Audi, în 2024, pentru ca Porsche și Bentely să-și lanseze propriile versiuni ulterior.

Volkswagen a anunțat la finalul săptămânii trecute, în urma adunării Consiliului de Supraveghere, deciziile de producție: trei SUV-uri electrice de clasă medie, ce vor fi produse de VW la Hanovra, pentru alte mărci ale grupului.

Volkswagen Group a prezentat Planning Round 69, planul de investiții al companiei pentru următorii ani în domeniul electrificării și mobilității digitalizate. Planul include cheltuielile de capital și investițiile în cercetare și dezvoltare pentru cinci ani. Față de proiectul anterior, ponderea investițiilor în tehnologii ale viitorului a crescut la 50% din totalul de 150 de miliarde de euro prevăzuți a fi cheltuiți de companie.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw electric
suv electric
audi artemis
landjet
porsche electric
bentley electric