Avansul investițiilor în extracția de hidrocarburi a majorat cu peste 30% profitul Rompetrol Well Services

Avansul investițiilor în extracția de hidrocarburi a majorat cu peste 30% profitul Rompetrol Well Services
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 nov 2019

Rompetrol Well Services, divizia de servicii petroliere a KMG International, și-a majorat cu peste 30% profitul net în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară din 2018, de la 7,55 la 9,83 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cifra de afaceri a Rompetrol Well Services a avansat cu 12,5%, de la 42,67 la 48 milioane lei. 

"Piața de prestări servicii la sondă în România a continuat să înregistreze o creștere graduală și constantă a activității operaționale, prin relansarea proiectelor de investiții din zona upstream (explorare și producție de hidrocarburi – n.r.)", se arată în raportul la 9 luni al companiei.

Profitul net al Raiffeisen Bank a scăzut cu un sfert după constituirea unor provizioane pentru Banca pentru Locuințe și un litigiu cu ANPC CITEȘTE ȘI Profitul net al Raiffeisen Bank a scăzut cu un sfert după constituirea unor provizioane pentru Banca pentru Locuințe și un litigiu cu ANPC

Cheltuielile de exploatare au înregistrat un avans inferior celui al veniturilor, de 9,4%, de la 36,67 la 40,07 milioane lei.

Principalii clienți ai companiei sunt marii producători de hidrocarburi ai României, OMV Petrom și Romgaz, care au o pondere cumulată de aproape 3 sferturi din totalul cifrei de afaceri a Rompetrol Well Services.

Compania este controlată de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, cu peste 73% din acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol well services
kmg international
kazmunaygas
servicii la sonda
servicii petroliere
omv petrom
romgaz
investitii extractie hidrocarburi