România va solicita compensații în următoarea ședință a consiliului de miniștri din UE pentru diferețele mari de preț al energiei pe piețele spot din estul Europei și cele occidentale, înregistrate în pofida unificării și interconectării piețelor, a anunțat ministrul energiei, Sebastian Burduja. Profit.ro a semnalat că România este cea mai scumpă piață europeană a energiei de la începutul trimestrului al treilea și până în prezent.
De ce este important Se poate spune că România este cea mai importantă victimă a actualei conjuncturi de pe piața europeană a energiei. Miercuri, pe piața de la București s-a consemnat cel mai ridicat preț al energiei electrice din UE, de 3 ori mai ridicat decât cel din Franța și de aproape 2 ori peste cel din Germania. Situația s-a repetat și joi.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Am acordat cu mare plăcere sprijin Ucrainei și Moldovei, desigur în condiții comerciale, care creează însă o presiune pe România. Nu putem accepta la nesfârșit, nu se poate ca doar anumite țări să plătească. Susțin extinderea pieței unice și a capacității de intercoexiune. România stă bine, Austria nu stă atât de bine. Voi aduce acest subiect în atenția Consiliului de Miniștri, noi trebuie să fim compensați pentru aceste diferențe de preț, nu se poate ca unii să rămână cu beneficiile și alții cu povara costurilor”, a afirmat Burduja.
Profit.ro a semnalat încă de la începutul lunii iulie că România și Ungaria au furnizat în luna iunie aproape 60% din importurile de energie electrică ale Ucrainei, care la rândul său și-a dublat în această lună volumele importate până la un nivel record, ca urmare a bombardamentelor rusești ce au afectat sistemul național. Probabil că acesta a fost unul din principalele motive, alături de canicula instalată și seceta care a afectat producția de energie hidro, pentru care piețele spot de la București, Budapesta și Balcani au fost cele mai scumpe din Europa, prețurile din regiune deconectându-se practic de cele din vestul continentului.
De altfel, România continuă să conducă în clasamentul celor mai scumpe piețe de energie din Europa de la începutul trimestrului al treilea și până în prezent, cu o medie zilnică a prețului energiei spot de 138,17 euro/MWh, urmată de Grecia și Bulgaria cu o medie de aproape 133,88 euro/MWh.
În luna iulie, tot România a fost liderul absolut al prețurilor la energie din UE, cu un preț mediu de 145,2 euro/MWh, urmată Bulgaria, cu 136,5 euro/MWh, și de Ungaria și Grecia, cu 135 euro/MWh. Comparativ, prețurile spot din Germania au fost în iulie de peste două ori mai reduse decât cele din România (67 euro/MWh), iar cele din Franța de peste 3 ori mai mici (47 euro/MWh).
Recent, ministrul energiei din Grecia, Theodore Skylakakis, a declarat că piața unificată a energiei electrice din UE nu funcționează pentru sud-estul Europei și că va colabora cu România și Bulgaria pentru a găsi o soluție permanentă la creșterea prețurilor la energie în regiune.
Problema este că nu există în prezent un mecanism operațional prin care România să fie compensată. “Acest mecanism trebuie creat”, susține Burduja.
După cum a relatat Profit.ro, marii consumatori industriali de energie electrică din România, Bulgaria și Grecia s-au plâns oficial la Bruxelles de segregarea de facto din ultima perioadă a pieței europene unice de profil, regiunea Balcanilor confruntându-se cu creșteri masive ale cotațiilor angro la energie electrică, care nu au survenit și în Occident, și fiind lăsată să sprijine singură Ucraina, al cărei sistem energetic a fost distrus în bună măsură de agresiunea militară a Federației Ruse.
″Unele studii sugerează că capacitățile de transport dinspre Europa Centrală spre Ungaria au fost reduse cu circa 1.300 MW după 8 iulie. Acest lucru împiedică energia ieftină să ajungă pe piețele din Europa de Sud-Est, fapt care ar ușura situația. Vrem să subliniem că segregarea pieței comune pe niveluri diferite de prețuri (mari în Europa de Sud-Est și mici în Europa Centrală) este un fenomen care apare frecvent. Este evident că majorarea capacității de transport între Europa Centrală și Ungaria este vitală pentru întreaga piață sud-est europeană și facem apel la Comisia Europeană să accelereze acele proiecte″, au reclamat Asociația Companiilor Consumatoare de Energie din România, Federația Consumatorilor Industriali de Energie din Bulgaria și Uniunea Consumatorilor Industriali de Energie din Grecia.
CITEȘTE ȘI FOTO O fostă șefă și asociată la tradingul de energie din grupul ″regelui eolienelor″ și-a înființat firmă de profil proprie, luând alături de ea mai mulți colegi de la MonssonOperatorul sistemului de transport al energiei din Austria, Austrian Power Grid AG (APG) beneficiază de derogare la norma europeană care prevede că operatorii nu trebuie să limiteze volumul capacității de interconectare transfrontalieră pus la dispoziția exportatorilor și importatorilor din piața de energie electrică pentru a rezolva congestii interne în interiorul propriei zone de ofertare sau ca modalitate de a gestiona fluxurile din tranzacțiile interne ale zonelor de ofertare, asigurând un nivel minim de capacitate disponibilă pentru exportul și importul de energie electrică de 70% din capacitatea totală de transport.
Capacitatea de transfer transfrontalier asigurată de APG pe granițele cu vecinii săi a fost mult sub 70% și anul acesta, și în 2023, scăzând la zero în unele momente.
″Capacitatea (de export și import – n.r.) oferită (de Austria – n.r.) la granițele cu vecinii a fost redusă, afectând convergența prețurilor din regiune″, a transmis Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare a Energiei (ACER) din UE, la solicitatea Montel News.