Cât ar putea câștiga directorii Romgaz comparativ cu cei ai OMV Petrom

Cât ar putea câștiga directorii Romgaz comparativ cu cei ai OMV Petrom

CEO-ul Romgaz, Răzvan Popescu, va câștiga anual o sumă de peste 2,5 ori mai redusă decât șefa OMV Petrom, Christina Verchere (Sursa: Profit.ro)

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 12 sep 2023

Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, și directorul general adjunct, Aristotel Jude, ar putea câștiga lunar 250 mii lei sau 3 milioane lei pe an (600 mii euro pe an), în urma deciziei acționarilor de stabili nivelurile maxime ale indemnizațiilor, fixe și variabile, de care urmează să beneficieze conducerea companiei. Sumele sunt de peste 2,5 ori mai reduse decât cele încasate anul trecut de conducerea principalului concurent al Romgaz, OMV Petrom, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

CEO-ul, directorul general adjunct și directorul economic al Romgaz au fost confirmați în funcții în luna mai și au primit mandate definitive de 4 ani, în urma unui concurs de selecție, după cum a relatat Profit.ro.

Premierul Ciolacu - Reacție la afacerea cu parcuri fotovoltaice a nepotului său, anunțată de Profit.ro. ”Dacă se dovedește o intervenție a mea, plec din funcție!” CITEȘTE ȘI Premierul Ciolacu - Reacție la afacerea cu parcuri fotovoltaice a nepotului său, anunțată de Profit.ro. ”Dacă se dovedește o intervenție a mea, plec din funcție!”

Directorul general și cel adjunct ai Romgaz ar putea încasa o sumă echivalentă cu 18 salarii medii brute pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), salariul mediu brut în activitatea de extracție a petrolului și cea a gazelor naturale s-a ridicat în iunie la 14.000 de lei.

O treime din această indemnizație, “de 6 (șase) ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate”, va reprezenta indemnizația fixă, iar restul va fi o indemnizație variabilă.

În cazul directorul economic, Gabriela Trâmbițaș, indemnizația fixă este limitată la 5 salarii medii brute pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate, iar cea anuală variabilă, la 12 indemnizații fixe.

Indemnizația variabilă este una anuală și va fi, în cazul directorului general, al celui adjunct și al administratorilor executivi, de maximum 24 “indemnizați fixe”, a stabilit Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz.

Ceilalți administratori neexecutivi (Marius-Gabriel Nuț, Răzvan Brasla, Gheorghe Silvian Sorici, Botond Balázs, Elena-Lorena Stoian) vor putea beneficia de o indemnizație anuală variabilă limitată la 12 indemnizații fixe.

EXCLUSIV Listarea Hidroelectrica de către FP dă o gură de oxigen și Guvernului - poate primi în jur de jumătate de miliard de lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Listarea Hidroelectrica de către FP dă o gură de oxigen și Guvernului - poate primi în jur de jumătate de miliard de lei

Indemnizația variabilă constă într-o cotă de participare la profitul net al societății, în acordarea de acțiuni, stock-options sau o schemă echivalentă, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță.

Dacă valoarea gradului total de îndeplinire a indicatorilor de performanță se ridică peste 100%, componenta variabilă a remunerației se acordă integral. Dacă este cuprinsă între 50% și 100%, componenta variabilă a remunerației se acordă proporțional, iar în cazul în care coboară sub 50%, administratorul poate fi revocat.

În cazul directorilor/administratorilor executivi ponderea indicatorilor de performanță financiari pentru acordarea indemnizației variabile va fi egală cu cea a celor nefinanciari, în cazul administratorilor neexecutivi cele 2 ponderi vor fi diferite (20% - ponderea indicatorilor financiari, 80% cea a indicatorilor nefinanciari).

În ceea ce privește indicatorii financiari, aceștia vor depinde de țintele stabilite în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul respectiv. Marja EBITDA trebuie să fie de minimum 41%, iar raportul dintre datorie și EDITDA, mai mic de 4,5%.

În ceea ce privește indicatorii nefinanciari, cel mai important este declinul producției, care trebuie să se situeze sub 2,5% până în 2027, cu excepția anului viitor, când trebuie să fie mai redus de 2%.

EXCLUSIV Bruxelles-ul a atacat ″semi-reglementarea″ vânzărilor producătorilor de energie electrică din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bruxelles-ul a atacat ″semi-reglementarea″ vânzărilor producătorilor de energie electrică din România

Cota de piață a Romgaz trebuie să se păstreze peste 40% pentru ca șefii Romgaz să-și încaseze integral indemnizația variabilă.

Remunerația brută totală anuală a Cristinei Verchere, CEO-ul OMV Petrom, principalul concurent al Romgaz și cel mai mare producător de hidrocarburi și produse petroliere rafinate din România, s-a majorat ușor anul trecut, cu circa 1,8%, de la 1.447.784 euro în 2021 la 1.473.610 euro în 2022, potrivit datelor companiei. Cifra nu include beneficiile în natură și contribuțiile la fondul de pensii.

Salariul de bază brut anual al lui Verchere a crescut cu 0,3%, de la 414.025 la 415.300 euro, în timp ce bonusul a avansat cu 0,94%, de la 588.939 la 594.508 euro. În plus, directorul general al OMV Petrom a încasat o tranșă "de stimulare pe termen lung" de 463.802 euro, față de una de 444.820 euro în 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii
indemnizații
romgaz
șefi romgaz
manageri romgaz
omv petrom
popescu
verchere