Engie și Enel sunt indicate ca pregătind o tranzacție cu impact și pe piața din România

Engie și Enel sunt indicate ca pregătind o tranzacție cu impact și pe piața din România

António Vidigal, Președinte EDP Innovation

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 10 apr 2018

Grupul francez Engie și compania italiană Enel sunt interesate să preia compania portugheză Energias de Portugal (EDP), specializată în energii regenerabile, toate trei fiind active pe piața din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Engie a studiat pentru câteva săptămâni preluarea Energias de Portugal, dar o decizie va fi luată doar după instalarea noului președinte al grupului energetic francez, Jean-Pierre Clamadieu, pe 18 mai, conform BFM Business.

De asemenea, Enel este interesată să cumpere această companie, evaluată la peste 11 miliarde de euro.

Intrat pe al 8-lea an de pierderi la Galați, Mittal retrage aproape 10 milioane euro de la profitabila fabrică de țevi sudate, bani puși până acum deoparte pentru zile negre CITEȘTE ȘI Intrat pe al 8-lea an de pierderi la Galați, Mittal retrage aproape 10 milioane euro de la profitabila fabrică de țevi sudate, bani puși până acum deoparte pentru zile negre

Portughezii au intrat în România în 2008, când au achiziționat, cu 8,4 milioane de euro, 85% din capitalul firmelor românești Renovatio Power și Cernavodă Power, cu diferite proiecte de energie eoliană.

În 2010, EDPR a finalizat construcția primului său proiect în România - Peștera - cu 90 MW din actuala capacitate instalată, de 521 MW. În 2013, a intrat în funcțiune prima centrala electrică locală a EDPR, cu 50 MW.

În 2016, subsidiara a avut afaceri de 151,9 milioane lei și un profit net de 31,4 milioane lei.

La nivel global, compania portugheză, fondată în 1976 și având sediul la Lisabona, mai are operațiuni în Portugalia, Spania, Brazilia, Franța, Belgia, Polonia, SUA, furnizând servicii de electricitate pentru 9,8 milioane clienți și de gaz pentru 1,5 milioane clienți.

Cu circa 12.000 de angajați, compania a avut la nivel global vânzări de peste 16 miliarde dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
engie
gaze
engie romania
profit