EXCLUSIV Mariana Gheorghe (OMV Petrom): Lichiditatea pe bursa de gaze a crescut. Piața a fost mișcată în sus de un producător de îngrășăminte chimice

EXCLUSIV Mariana Gheorghe (OMV Petrom): Lichiditatea pe bursa de gaze a crescut. Piața a fost mișcată în sus de un producător de îngrășăminte chimice
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 12 mai 2017

Tranzacționarea pe piețele centralizate de gaze naturale s-a intensificat anul acesta, după ce a fost introdusă în legislație și obligativitatea furnizorilor de a cumpăra gaze de pe bursă, iar cererea de gaze și prețurile de vânzare au fost influențate în primul trimestru din 2017 și de faptul că un mare producător de îngrășăminte chimice s-a aflat în activitate, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Detalii privind perspectivele pieței energetice, schimbările legislative pregătite în domeniu și impactul acestora asupra jucătorilor din domeniul energetic dar mai ales asupra consumatorului vor fi anunțate, pe lângă multe alte teme, la Profit Energy.forum, pe 15 mai, la Hotel Intercontinental, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.

"Anul acesta s-au vândut volume mai mari din producția internă de gaze pe piețele centralizate deoarece s-a introdus și obligația furnizorilor de a cumpăra de pe bursă, ceea ce a majorat lichiditatea", a spus Gheorge.

Obligația furnizorilor de a cumpăra o cantitate minimă de gaze de pe bursă a fost introdusă prin aceeași OUG nr. 64/2016, care a liberalizat de la 1 aprilie 2017 prețul cu care producătorii interni își vând furnizorilor producția care până la acea dată era alocată cu prioritate consumatorilor casnici și CET-urilor. Ordonanța reiterează și obligația de vânzare pe piețele centralizate a producătorilor de gaze.

Prognoza de vară: Româna va fi lovită de multiple valuri de căldură și temperaturi extreme CITEȘTE ȘI Prognoza de vară: Româna va fi lovită de multiple valuri de căldură și temperaturi extreme

Ulterior, prin HG, Guvernul a stabilit și cotele minime de tranzacționare pe bursă pentru anul acesta, de 30% din volumele vândute pentru producători și de 20% din volumele cumpărate pentru furnizori. Aceștia din urmă au și obligația de a tranzacționa obligatoriu pe piețele centralizate minim 30% din volumele vândute de ei către clienții angro.

OUG nr. 64/2016 prevede sancționarea aspră a nerespectării obligațiilor de tranzacționare pe bursa de gaze, în mod transparent și nediscriminatoriu, respectiv cu amendă cuprinsă între 0,2% și 1% din cifra de afaceri anuală.

Întrebată dacă s-au majorat prețurile de vânzare a gazelor de către producători către furnizori după liberalizarea de la 1 aprilie, Mariana Gheorghe nu a dat un răspuns precis. "Au fost diferite tranzacții de vânzare, unele mai scumpe, altele mai ieftine. Când cererea a fost mai mare, și prețurile au fost mai mari", a declarat CEO-ul OMV Petrom.

Engie România, fosta GDF Suez, unul dintre cei doi mari furnizori locali de gaze pentru consumatorii casnici, a înregistrat în bilanțul său pe 2016 un provizion în valoare de 32 milioane lei pentru a se proteja de perspectiva majorării în 2017 a prețului de achiziție de către furnizori de la producători, ca urmare a eliminării de la 1 aprilie a prețului reglementat stabilit de Guvern pentru gazele din producția internă destinate clienților casnici și CET-urilor, care era de 60 lei/MWh.

Orange România pierde procesul de hărțuire morală a unui fost angajat. Operatorul va plăti daune de 10.000 euro, plus cheltuielile de judecată CITEȘTE ȘI Orange România pierde procesul de hărțuire morală a unui fost angajat. Operatorul va plăti daune de 10.000 euro, plus cheltuielile de judecată

Anterior, în primul trimestru din 2017, prețul de vânzare a gazelor pe piețele centralizate din România a variat între 61 lei/MWh și 90 lei/MWh pentru volumele de gaze contractate în T1 2017 și livrate în T1 2017 (0,2 TWh) și în T2 2017 (2,9 TWh), în prețurile unora dintre tranzacții intrând și tarifele de înmagazinare a gazelor.

În ultimul său raport trimestrial, OMV Petrom estimează că cererea națională de gaze naturale a crescut cu circa 18% în primele 3 luni din 2017, față de T1 2016, ca urmare a temperaturilor mai scăzute, gazele din import având o pondere mai mare în totalul surselor disponibile. Volumul vânzarilor de gaze naturale ale OMV Petrom a crescut cu 11%, susținut și de consumul semnificativ mai mare al centralei electrice Brazi.

"Pe lângă elementul sezonier, care ține de temperaturi, un alt element care influențează semnificativ piața de gaze și prețurile este cererea din partea industriei de îngrășăminte chimice. Combinatele producătoare de îngrășăminte sunt consumatori foarte mari, se simte în piață când operează și când își opresc activitatea. Am văzut în trimestrul I că o capacitate de producție de îngrășăminte a fost în operare și acest lucru a contribuit și el la creșterea cu 18% a cererii de gaze, nu doar vremea mai rece. Intrarea și ieșirea din producție a acestor combinate creează volatilitate în piață", a explicat Mariana Gheorghe, fără să precizeze despre ce combinat chimic a fost vorba. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pret gaze naturale
liberalizare pret gaze naturale
gaze naturale consumatori casnici
omv petrom
mariana gheorghe
tranzactii bursa gaze
engie
furnizori gaze naturale
producatori gaze naturale