Gazprom confirmă că va injecta gaze în depozitele europene, în urma promisiunii făcute de Putin

Gazprom confirmă că va injecta gaze în depozitele europene, în urma promisiunii făcute de Putin
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 nov 2021

Gigantul rus Gazprom a confirmat că va injecta luna aceasta gaze naturale în cinci instalații europene de înmagazinare subterană, după ordinul primit de la președintele Vladimir Putin, de a umple depozitele din Germania și Austria, relatează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Gazprom a aprobat și a început implementarea planului de a injecta gaze în cinci instalații europene de înmagazinare subterană, în noiembrie", a anunțat consorțiul se stat printr-un scurt mesaj pe canalul său oficial de Telegram.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

"Au fost determinate volumele și rutele de transport de gaze", au adăugat reprezentanții companiei, fără a da mai multe detalii, scrie Agerpres.

Conform agenției oficiale TASS, furnizările de gaze directe prin gazoductul Yamal-Europa în Germania au fost reluate luni după-amiaza și au fost mai mult decât dublate.

Marți, volumul s-a ridicat la circa 860.000 metri cubi pe oră, comparativ cu 360.000 metri cubi în după-amiaza de luni, conform datelor operatorului german Gascade.

Gazoductul Yamal-Europa traversează teritoriul a patru țări: Rusia, Belarus, Polonia și Germania.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

În plus, solicitările de tranzit de gaze prin Ucraina și Slovacia au crescut marți la circa 83 milioane mc, de la 75,2 milioane mc luni, a anunțat operatorul slovac de transport Eustream.

Potrivit agenției Interfax, furnizările pentru tranzit prin Ucraina s-au majorat deja cu 50%, comparativ cu 1 noiembrie.

În urmă cu două săptămâni, Putin a ordonat președintelui Gazprom, Alexei Miller, să umple depozitele din Austria și Germania, după ce finalizează umplerea rezervarelor din Rusia. El a subliniat că acest pas va permite "îndeplinirea într-un mod fiabil, stabil și cu un ritm bun" a angajamentelor Gazprom din Europa și "aprovizionarea partenerilor europeni cu gaze pe parcursul toamnei și iernii".

"În plus, fără îndoială va crea o situație mai propice pe piața de hidrocarburi în Europa", a semnalat președintele rus, în contextul prețurilor ridicate la gaze.

O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
putin
gaze