HARTĂ în premieră - România are de instalat peste 3.600 MW de eoliene și fotovoltaice în 4 ani. În "raiurile" de vânt și soare dobrogean și bănățean nu mai e loc de nicio pală sau panou

HARTĂ în premieră - România are de instalat peste 3.600 MW de eoliene și fotovoltaice în 4 ani. În "raiurile" de vânt și soare dobrogean și bănățean nu mai e loc de nicio pală sau panou
scris 15 dec 2021

Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, a publicat în premieră date referitoare la capacitatea rețelei de transport de energie de a racorda unitãți noi de producție pe regiuni, harta interactivă elaborată de companie arătând că, în prezent, rețeaua poate integra suplimentar o capacitate de producție de electricitate de 8.900 MW.

Demersul de transparentizare al operatorului vine în întâmpinarea unui proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care prevede, după cum a relatat Profit.ro, că Transelectrica va avea obligația de a publica periodic pe pagina sa de internet, inițial cu frecvență lunară, după care bilunară, săptămânală și în cele din urmă zilnică, informații cu privire la capacitatea disponibilă din rețelele de transport și distribuție a energiei din România pentru instalarea de noi unități de producție de electricitate, fără lucrări suplimentare de întărire a rețelelor și menținându-se totodată siguranța în alimentare a consumatorilor.

PSD - TVA de 5% va fi aplicată la locuințe până la valoarea de 140.000 de euro, dar numai pentru prima locuință, o singură dată. Ministrul Finanțelor pentru Profit.ro: Doar pentru 1 locuință, vom notifica Comisia Europeană. E complementar Prima Casă CITEȘTE ȘI PSD - TVA de 5% va fi aplicată la locuințe până la valoarea de 140.000 de euro, dar numai pentru prima locuință, o singură dată. Ministrul Finanțelor pentru Profit.ro: Doar pentru 1 locuință, vom notifica Comisia Europeană. E complementar Prima Casă

Aplicația vizeazã anul 2021, precum și previziunile pentru anii 2025 și 2030, raportate la evoluțiile proiectelor de dezvoltare și consolidare a infrastructurii energetice de transport. Datele sunt prezentate pentru 10 regiuni ale țãrii, cu referire inclusiv la cererile de racordare existente, aflate în diferite etape de prelucrare, și vor fi actualizate în permanențã.

"Potrivit calculelor realizate la nivelul Transelectrica, în prezent, rețeaua electricã de transport poate integra suplimentar o capacitate de producție de 8.900 MW. În anul 2025, aceasta va crește la 10.530 MW, iar în 2030 vom avea o capacitate disponibilã de 11.500 MW. Astfel, pânã în 2030, prin implementarea investițiilor aflate în derulare, se va înregistra o creștere cu 2.600 MW a capacitãții actuale de racordare la rețea", spune Transelectrica.

Roman a demisionat din postul de ministru; Ați învins! CITEȘTE ȘI Roman a demisionat din postul de ministru; Ați învins!

Harta Transelectrica arată dezechilibrele dintre diferitele regiuni ale țării. Astfel, dacă în zona F (județul Arad și o parte din Hunedoara) este loc pentru centrale noi de 1.700 MW, iar în zona B (București, Ilfov, Giurgiu, Teleorman și o parte din Olt) – de 1.600 MW, în zonele A (Dobrogea) și E (Banat și o parte din Mehedinți), capacitatea disponibilă este în prezent zero.

Transelectrica anticipează că, în 2025, capacitatea disponibilă va fi de 630 MW în Dobrogea și de 300 MW (930 MW în total), iar în 2030 – de 1.050 în Dobrogea și 700 MW în Banat (1.750 MW în total).  

Formularul de localizare a pasagerului, care va fi cerut tuturor la intrarea în România, a fost aprobat de Guvern. Amenda pentru necompletare a fost micșorată CITEȘTE ȘI Formularul de localizare a pasagerului, care va fi cerut tuturor la intrarea în România, a fost aprobat de Guvern. Amenda pentru necompletare a fost micșorată

Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) al României prevede instalarea până în 2025 de capacități de producție noi de 1.581 MW în eolian și de 2.031 MW în fotovoltaic – în total 3.612 MW.

Transelectrica a anunțat recent că a primit o finanțare de aproape 23 milioane euro din Fondul de Modernizare a UE pentru proiectul liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud, a cărui implementare, preconizată a se realiza până în 2025, va permite integrarea unei producții suplimentare de energie electrică din surse regenerabile de circa 685 MW în zona Dobrogea.

DECIZIE Parlamentul a decis împușcarea urșilor considerați agresivi nu doar în localități, ci oriunde stabilesc autoritățile CITEȘTE ȘI DECIZIE Parlamentul a decis împușcarea urșilor considerați agresivi nu doar în localități, ci oriunde stabilesc autoritățile

Regiunea de rețea dobrogeană, asaltată de proiecte de producție (după cum Profit.ro a relatat aici, aici sau aici) va trebui însă pregătită și pentru noile reactoare 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă, cât și pentru eventuale dezvoltări de parcuri eoliene offshore.

Transelectrica a comandat în primăvară două studii menite să găsească modalități prin care rețeaua energetică de transport a României să facă față acestei probleme de aglomerare a producției în Dobrogea, unul privind "soluții în curent continuu de evacuare a puterii din zona de sud-est a României", iar celălalt privind "creșterea capacității de transport pentru LEA 400 kV din zona de sud-est a României (secțiunea 6) prin soluții de reconductorare".

HARTĂ în premieră - România are de instalat peste 3.600 MW de eoliene și fotovoltaice în 4 ani. În
HARTĂ în premieră - România are de instalat peste 3.600 MW de eoliene și fotovoltaice în 4 ani. În

viewscnt
Afla mai multe despre
investitii productie energie
noi capacitati productie energie
noi parcuri eoliene
noi parcuri fotovoltaice
transelectrica investitii