Impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final poate urca de la 43,7 la 47 lei/MWh

Impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final poate urca de la 43,7 la 47 lei/MWh
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 16 mar 2017

Impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică s-ar putea majora în 2017 de la un nivel de 43,7 lei/MWh, cât este cel din prezent stabilit de Autoritatea Națională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la 47 de lei/MWh, dacă va fi adoptat proiectul de ordonanță de urgență de modificare a legislației în domeniu, propus de ministerul Energiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Valoarea de 47 lei este echivalentă celei de 11,1 euro, prag impus prin noua legislație ca fiind pragul maxim permis până la care poate fi transferat consumatorilor finali costul cu certificatele verzi.

“Estimarea valorii medii a impactului la consumatorul final pentru anul 2017 este de 47 RON/MWh, comparativ cu 42 RON/MWh în 2016. Potrivit calculelor efectuate în cadrul unui studiu independent acesta va fi valoarea maximă pe toată perioada de valabilitate a schemei, care poate fi modificat în funcție de prețul CV și consumul de energie electrică. Trendul impactului la consumator este descendent pe perioada de valabilitate a schemei suport, în condițiile în care există un surplus de certificate în piața de CV până la închiderea schemei de sprijin, în anul 2031.”, se precizează în nota de fundamentare a OUG-ului.

Tranzacție între instituțiile statului: Energia vinde Agriculturii un sistem de irigații din Brăila cu aproape 2 milioane euro CITEȘTE ȘI Tranzacție între instituțiile statului: Energia vinde Agriculturii un sistem de irigații din Brăila cu aproape 2 milioane euro

Trendul descendent al impactului asupra consumatorului final poate fi explicat prin faptul că, prin OUG, va fi modificat atât prețul minim , cât și cel maxim de tranzacționare al certificatelor verzi, de la 27 la 29,4 euro, în cazul prețului minim. respectiv de la 55 la 35 de euro în cazul celui maxim. De asemenea, va fi redusă și penalitatea pentru neîndeplinirea cotei de certificate verzi la valoarea de 70 Euro/CV, întrucât a fost diminuată valoarea prețului maxim al CV.

Totodată, în vederea limitării impactului asupra consumatorului final, va fi introdusă și prevedere “prin care se va asigura un efort maxim în factura consumatorului de 11,1euro/MWh. Pentru a asigura menținerea acestui efort se propune ca la momentul regularizării cotei de achiziție de CV să se aibă în vedere ca impactul în factură să nu fie mai mare de 11,1 euro/MWh consumat”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

Potrivit unei analize a Comisiei Europene, care a dat deja un acord pozitiv OUG-ului, dacă va fi atins pragul de 11,1 euro/MWh, autoritățile vor fi obligate să recalculeze cota în sensul diminuării acesteia, iar numărul de certificate verzi ce constituie obligația de achiziție a furnizorului de electricitate se va recalcula conform noii cote diminuate.

Cum arată “băieții deștepți” din China. La numai 39 de ani, un trader de petrol realizează venituri de 38 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Cum arată “băieții deștepți” din China. La numai 39 de ani, un trader de petrol realizează venituri de 38 miliarde dolari

În prezent, impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică este de circa 43,7 lei/MWh. Ea a fost calculată în funcție de cota de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul 2017, care a fost stabilită de ANRE la 8,3%.

“A rezultat o cotă obligatorie estimată de achiziție de CV pentru anul 2017 de 0,320 CV/MWh, corespunzătoare unui consum final de energie electrică exceptat de la plata certificatelor verzi de 6.700 GWh. Prin aplicarea cotei obligatorii estimate de achiziție de CV pentru anul 2017, impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică este de circa 43,7 lei/MWh", susține ANRE.

viewscnt
Afla mai multe despre
certificate verzi
cota
majorare