Incertitudinea exploatării gazelor din Marea Neagră afectează previziunile Fitch referitoare la Transgaz și riscă să majoreze dependența României de importuri

Incertitudinea exploatării gazelor din Marea Neagră afectează previziunile Fitch referitoare la Transgaz și riscă să majoreze dependența României de importuri
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 30 iun 2021

Incertitudinile legate de exploatarea offshore a gazelor din Marea Neagră afectează nu numai operatorii concesionari și acționarii acestora, ci și operatorul național de transport, Transgaz, și face viața grea inclusiv agenției Fitch. Confirmând ratingul BBB- cu Perspectiva Stabilă al Transgaz, Fitch precizează că incertitudinile privind investiția de la Marea Neagră afectează direct previziunile agenției, curba îndatorării companiei fiind dependentă de începutul (și, implicit, finalizarea) construcției conductei de interconectare de la Tuzla-Podișor, menită a introduce gazele offshore în sistemul național.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

“În pofida programării punerii sale în funcțiune în 2023, începutul fazei de construcție (în valoare de 1,8 miliarde lei) depinde încă de interesul pe termen lung și angajamentul formal al dezvoltatorilor de E&P (explorare și producție - n.r.) implicați (rezervarea de capacitate și luarea unei decizii de investiție - n.r.). Înțelegem din partea conducerii că - în afară de lunile necesare pentru adoptarea deciziei finale de investiție a companiilor petroliere și organizării de licitații de rezervare de capacitate - multe vor depinde de eventualele modificări ale Legii offshore, care se așteaptă să fie votată la sfârșitul verii sau la începutul toamnei. Acest lucru, împreună cu istoricul amânării proiectului, implică o posibilitate substanțială de întârziere efectivă a demarării proiectului”, susține Fitch.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

Amânarea declanșării lucrărilor la conducta Tuzla-Podișor, chiar dacă ar accentua incertitudinile legate de exploatarea gazelor din Marea Neagră, ar avea însă un efect pozitiv pe termen scurt asupra ratingului Transgaz.

“Credem că riscul unui vârf al îndatorării (companiei - n.r.) este atenuat de posibila amânare a proiectului de interconectare a țărmului Mării Negre Tuzla-Podisor față de data de punere în funcțiune, programată în prezent pentru 2023”, afirmă Fitch.

Agenția estimează o dublare a investițiilor brute ale Transgaz în perioada 2021 – 2025, la 4,6 miliarde de lei, față de planul de investiții în perioada 2021 – 2024 pe care s-a bazat ratingul inițial. Din acestea, 1,8 miliarde lei reprezintă investiția în interconectorul Tuzla-Podișor, despre care Fitch crede că va fi amânată.

Agenția prognozează că, în cazul în care Transgaz va efectua toate aceste investiții (inclusiv Tuzla-Podișor), datoria netă a companiei va crește la aproximativ 3,7 miliarde de lei la finalul anului 2025, de la 1,4 miliarde de lei la finalul anului 2020.

Dacă pentru Transgaz amânarea adoptării deciziei finale de investiție de către acționarii proiectului Neptun Deep (OMV Petrom și Exxon sau Romgaz, dacă negocierile dintre compania americană și cel mai mare producător autohtone de gaze se încheie cu succes) și, implicit, a declanșării producției nu înseamnă neapărat un lucru rău, pentru consumatori și siguranța energetică a României aceasta ar avea efecte negative.

Potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers Tax Services SRL (PwC), la comanda Federației Patronale de Petrol și Gaze (FPPG), “dependența României de importurile de gaze naturale se poate majora semnificativ, ajungând la 53% în anul 2030, în conditiile nedezvoltării rezervelor din Marea Neagră și pe fondul declinului natural al producției onshore și creșterii consumului, ceea ce va genera un impact major asupra securității energetice. Menținerea unui grad redus de dependență de importuri este condiționată de dezvoltarea rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră”.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
fitch
ating
marea neagră
offshore
producție