OUG - anunțată anterior în premieră de Profit.ro - s-a aflat pe lista suplimentară a actelor normative care au intrat în ședința de guvern de astăzi.
Guvernul a transmis după ședință că, prin ordonanță, se declară situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere în perioada 1 aprilie 2026 – 30 iunie 2026 și se instituie un pachet de măsuri pentru protejarea cetățenilor și economiei.
Perioada de aplicare a acestor soluții poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză. Impactul implementării actului normativ va fi evaluat periodic pentru a permite ajustarea măsurilor, în funcție de evoluțiile pieței.
Situația de criză este declarată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2022 privind combaterea acțiunilor speculative, aprobată prin Legea nr. 322/2024.
Principalele măsuri:
Se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic. Excepție fac exporturile și livrările intra-comunitare.
Măsura are în vederea descurajarea unui posibil comportamentul inadecvat al operatorilor economici și al unor potențiale tendințe de speculă, care ar conduce la creșteri nejustificate de preț la aceste produse.
Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea, se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Modalitatea de comunicare se stabilește prin ordin al președintelui ANAF emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. În termen de 5 zile de la data publicării ordinului președintelui ANAF, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial.
În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.
Se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conținutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piață de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecție. Aplicarea acestei măsuri conduce la evitarea riscului ca operatorii economici să întâmpine dificultăți în asigurarea simultană a volumelor necesare de carburanți și a respectării cerințelor privind conținutul de biocarburant, fapt care ar conduce la disfuncționalități în aprovizionarea pieței interne.
Pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort.
Mai exact, pe durata situației de criză încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină si țiței se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei.
Obținerea unui acord prealabil pentru realizarea exporturilor/vânzărilor intracomunitare de motorină si țiței este determinată de existența unui dezechilibru structural la nivelul pieței naționale a produselor petroliere, caracterizat printr-un excedent de benzină și un deficit de motorină. Această condiție va fi ulterior reglementată printr-o procedură de emitere a acordului respectiv prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și ministrului energiei.
Exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancționate cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.
Ordonanța de Urgență conține și unele modificări privind piața gazelor naturale. Scopul acestora este eliminarea ambiguităților juridice și a riscului de interpretare neunitară, asigurarea delimitării corecte a atribuțiilor instituțiilor publice, evitarea unor disfuncționalități în implementarea mecanismului de alocare a gazelor naturale, prevenirea apariției unor dezechilibre între participanții la piață și reducerea riscului de litigii generate de aplicarea neclară a prevederilor legale.
În lipsa acestor intervenții legislative, ar fi existat riscuri privind asigurarea continuității în aprovizionarea consumatorilor și blocaje operaționale în piața gazelor naturale.
Principalele modificări cu privire la gazele naturale sunt:
Instituirea unui mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizor;
Introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităților pe categorii de consum;
Stabilirea unor reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferențelor între consumul estimat și cantitățile alocate, recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului;
Reglementarea unui mecanism de recalculare și ajustare periodică, pe baza datelor transmise de operatorii din piață;
Instituirea unor obligații privind transmiterea și actualizarea datelor între producători, furnizori și autoritățile competente.
Actul normativ adoptat de Guvern instituie și un mecanism de verificare a aplicării acestor prevederi de către instituțiile statului, iar, în cazul constatării încălcării măsurilor, un set de contravenții care vor fi puse în aplicare. Astfel, pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, operatorii economici, persoane fizice sau juridice, au obligația de a transmite lunar Consiliului Concurenței, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Ministerului Energiei, în cel mult 20 zile calendaristice de la încheierea lunii de raportare, rapoarte privind modul de aplicare a prevederilor atului normativ, inclusiv date și informații referitoare la prețurile practicate.
La nivelul Guvernului, grupul de lucru constituit în scopul identificării și promovării soluțiilor de protecție a cetățenilor și economiei în contextul crizei carburanților va continua să monitorizeze situația internațională și să propună noi măsuri adaptate conjuncturii globale.
Art 3 prevede că „valoarea medie a adaosului comercial pentru benzină și motorină in segmentul Rafinare si Vanzare en-gros si cu amănuntul, exceptând exporturile si livrările intra-comunitare, este limitată la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru aceste produse în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, produce benzina si motorina, distribuie și/sau comercializează aceste produse".
Nerespectarea prevederilor privind adaosul comercial se sancționează cu amenda cuprinsa între 0,5% și 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancționării.
FORMA FINALĂ A OUG CARE INTRĂ ÎN GUVERN
Prin adaos comercial se înțelege valoarea rezultată din diferența dintre veniturile înregistrate din vânzarea produselor și cheltuielile corespunzătoare costului de achiziție, respectiv costului de producție al acestora, astfel cum sunt acestea înregistrate în contabilitate, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Alte prevderi vizează exporturile și livrările intracomunitare, care pot fi efectuate doar cu acordul Ministerului Econoimiei și Ministerului Energiei și posibilitatea companiile comericalizării benzinei cu un conținut de biocarburant de minim 2% în volum, față de procentul minim obligatoriu de acum, de 8%.
Prin valoarea medie anuală a adaosului comercial se înțelege raportul dintre totalul veniturilor înregistrate din vânzarea produselor minus cheltuielile corespunzătoare costului de achiziție, respectiv costului de producție al acestora, astfel cum au fost acestea înregistrate în contabilitate în anul 2025 și cantitatea totală de produse vândute, exprimată în litri, tone sau barili, pentru fiecare tip de produs.
Companiile comunică ANAF valoarea medie anuală a adaosului comercial, precum și calculul care a determinat valoarea, se comunică Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Modalitatea de comunicare se stabilește prin ordin al președintelui ANAF emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a OUG. În termen de 5 zile de la data publicării ordinului președintelui ANAF, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial.
Astfel, Guvernul va utiliza o bună parte din măsurile posibil a fi adoptate legal într-o criză petrolieră.
Acestea sunt prevăzute de Legea nr. 85/2018 privind constituirea și menținerea unor rezerve minime de țiței și/sau produse petroliere, care transpune Directiva UE în domeniu din 2009, HG nr. 795/2018 privind aprobarea Planului de urgență pentru gestionarea situațiilor de disfuncționalitate majoră în aprovizionarea cu țiței și/sau produse petroliere, a situațiilor de urgență deosebită și a situațiilor de criză locală, precum și Ordinul ministrului Energiei nr. 859 /2018 privind aprobarea Procedurilor de urgență cuprinzând măsurile necesare pentru aplicarea Planului de urgență pentru gestionarea situațiilor de disfuncționalitate majoră în aprovizionarea cu țiței și/sau produse petroliere, a situațiilor de urgență deosebită și a situațiilor de criză locală.
Printre măsurile posibile prevăzute de Procedurile de urgență menționate, pe care Guvernul NU intenționează să le aplice acum, se numără și introducerea de restricții de circulație pe baza numerelor de înmatriculare pare sau impare ale autovehiculelor, adică circulația alternativă a numerelor "cu soț", respectiv "fără soț", aplicată în comunism.
Astfel, Procedurile prevăd că, în situații de criză, dacă se decide astfel, raționalizarea utilizării de carburanți se poate face prin impunerea de restricții suplimentare de viteză pentru autovehicule, impunerea de restricții de circulație pe baza numerelor de înmatriculare (circulație alternativă par/impar), limitarea utilizării anumitor categorii de autovehicule, măsuri de raționalizare a consumului (fie prin cantitate, fie, în circumstanțe extreme, prin alocare, corelat cu ordinea de prioritate în aprovizionarea cu țiței și/sau produse petroliere), restricționarea temporară a cantităților de produse petroliere care pot fi achiziționate, prin limitarea vânzării/achiziției individuale de produse petroliere la o anumită cantitate, inclusiv prin interdicția completă privind vânzările de carburanți în alte recipiente/containere (canistre) și/sau prin restricționarea temporară a utilizării parcului auto.
Circulația pe baza numerelor de înmatriculare stabilea, în regimul comunist, că doar acei șoferi cu mașini cu număr par la final pot circula într-un weekend, iar în următorul weekend circulau cei cu număr impar, sistemul continuând astfel, alternativ, de la un weekend la altul. Măsura a fost impusă printr-un decret al Consiliului de Stat din iulie 1979, abrogat de FSN în decembrie 1989. Motivația raționalizării consumului de carburanți a fost penuria și scumpirile masive generate de criza mondială a țițeiului și a produselor petroliere, cauzată de prăbușirea producției din Iran, după revoluția islamică din acel an.

Anul trecut, Ministerul Energiei a declarat, pe o perioadă de circa 2 săptămâni, situație de urgență de nivel de criză în aprovizionarea cu țiței și a autorizat scoaterea a zeci de mii de tone de petrol și motorină din stocurile de urgență ale României din cauza unui incident de contaminare survenit la terminalul petrolier turc Ceyhan, care a afectat și un transport de țiței din Azerbaidjan destinat rafinăriei Petrobrazi a OMV Petrom.
Pentru eliberarea stocurilor, era nevoie ca Ministerul Energiei să emită ordin prin care să constate existența unei crize locale și să autorizeze eliberarea stocurilor. Ordinul Ministerului Energiei a autorizat eliberarea de către OMV Petrom a 80.000 tone țiței și 30.000 tone motorină din stocurile de urgență de țiței și produse petroliere constituite de companie în calitate de titulară a obligației legale de stocare, care în cazul OMV Petrom se cifrau, pentru 2025, la un total de 676.248 de tone. Compania a avut ulterior la dispoziție 2 luni să reconstituie stocurile la nivelul obligației menționate.















