Liberalizarea pieței energiei electrice este compromisă chiar de consumatori: doar 6% intenționează să-și schimbe furnizorul

Liberalizarea pieței energiei electrice este compromisă chiar de consumatori: doar 6% intenționează să-și schimbe furnizorul
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 2 feb 2021

Șansele ca liberalizarea pieței de energie electrică să fie un succes, să conducă la o concurență reală de pe urma căreia să beneficieze consumatorii finali, sunt extrem de reduse, cel puțin deocamdată. Iar principalii responsabili pentru acest lucru nu sunt guvernanții, fie ei politicieni, fie experți ai agențiilor de reglementare, ci chiar consumatorii. Pentru că numai 6% dintre aceștia au declarat, potrivit unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, că intenționează să-și schimbe furnizorul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Procentul de 6% este unul extrem de redus și nu va putea afecta actualul oligopol pe care marii furnizori (Electrica, Enel, CEZ și E.ON - care sunt deopotrivă și distribuitori zonali) îl dețin.

Potrivit studiului amintit, 64% dintre respondenți au afirmat că intenționează să păstreze același furnizor de energie electrică în continuare, iar 25% s-au declarat nehotărâți.

Interesant este că nivelul de informare pare a favoriza status quo-ul și nu schimbarea: 71% dintre persoanele educate, cu copii, spun că vor rămâne la același furnizor, față de 58% dintre familiile tradiționale cu același răspuns.

De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online CITEȘTE ȘI De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online

Aceeași concluzie rezultă și din comportamentul din trecut al consumatorilor. Cei cu studii superioare nu s-au grăbit să semneze contracte concurențiale și au preferat să rămână pe piața reglementată. Astfel, persoanele educate, cu venituri medii și mari, afirmă în mai mare măsură că sunt clienți pe piața reglementată – peste jumătate dintre tinerii profesioniști (53%) și aproximativ același procent dintre familiile moderne (51%).

Întrebați pe ce tip de piață sunt clienți, 43% dintre români au spus că se află pe piața reglementată, comparativ cu 26% care declară că sunt pe piața concurențială. 31% dintre români nu știu unde sunt clienți.

De altfel, în opinia acestora liberalizarea are o conotație clar negativă: 65% dintre români cred că prețurile vor fi afectate în mare și în foarte mare măsură de această schimbare. Întrebați în ce fel, 83% dintre respondenți cred că prețurile vor crește ca urmare a liberalizării. Ce nu-și dau aceștia seama este că tocmai decizia lor de a nu-și schimba furnizorul va contribui la păstrarea actualului oligopol și favorizează tendința de majorare a prețurilor în absența unei concurențe reale care poate fi obținută doar prin optarea pentru un alt furnizor.

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

Potrivit Reveal Marketing Research au fost derulate 1.011 interviuri online cu respondenți cu vârsta peste 18 ani, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural în perioada 19-25 ianuarie 2021. Compania susține că eroarea de eșantionare este de +/- 3%, iar nivelul de încredere 95%.

Întrebați dacă intenționează să își schimbe furnizorul, 84% dintre respondenți spun că se vor informa cu privire la procedura de mutare direct la furnizor. Informațiile culese de la familie, prieteni sau cunoscuți au fost selectate de 48% dintre români. Presa a fost menționată de doar 22% dintre respondenți atunci când se gândesc la sursele lor de informare pentru procedura de mutare.

Mai mult de jumătate dintre români (54%) declară că au aflat despre renunțarea la piața reglementată de energie electrică de la televizor. Aproape un sfert dintre români (24%) declară că au fost informați de către furnizorul lor de energie electrică. Platformele de știri online au fost o sursă de informare cu privire la liberalizarea pieței de energie electrica pentru peste o treime dintre respondenți (34%). Rețelele de socializare au fost menționate de doar 17% dintre respondenți atunci când au fost întrebați de unde au aflat despre liberalizare. În schimb, 13% dintre români spun că au aflat de la rude, prieteni sau cunoștinte despre aceste schimbări pe piața de energie. Dintre segmente, maturii fără partener au selectat în proporția cea mai mare varianta informării de la TV – 70%, fiind urmați de 59% dintre familiile tradiționale cu aceeași opțiune. Familiile moderne au selectat în proporția cea mai mare varianta publicațiilor de știri online – 45%, arată datele.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Peste jumătate dintre români (53%) declară că modalitățile de informare a publicului cu privire la noua piață concurențială de energie electrică au fost nesatisfăcătoare. Cei care au evaluat informarea publicului drept „bună și foarte bună” au fost doar 18% dintre respondenți. Seniorii pensionari și familiile moderne sunt segmentele care se arata cele mai nemulțumite de acest aspect – 66%, respectiv 65% au selectat opțiunea „nesatisfăcător” în legătură cu informarea oamenilor despre liberalizare.

Cu toate acestea, consumatorii par, la prima vedere, foarte încrezători în nivelul lor de informare: 88% dintre români declară că știau că piața de energie electrică s-a liberalizat de la 1 ianuarie 2021, 7% că nu știau de schimbare, iar 5% dintre respondenți au refuzat să răspundă. Totuși, o treime dintre români (33%) susține că a aflat despre liberalizarea pieței de energie abia după 1 ianuarie 2021.

Părerea foarte bună pe care o au consumatorii români despre cunoștințele lor reiese și din procentul de 69% care declară că știu ce presupune liberalizarea pieței de energie electrică. În schimb, doar 20% dintre aceștia recunosc că nu știu ce înseamnă liberalizarea. 44% dintre români declară că nu au înțeles prea bine care sunt schimbările aduse de liberalizarea pieței de energie electrică, iar 11% spun că nu au înțeles deloc. În schimb, 41% dintre respondenți afirmă că au înțeles bine ce presupun aceste modificări. 4% spun că le este clar totul.

European Food&Drink pășește în 2021 fără datorii la bugetele de stat. Contribuții achitate în ultimul an de peste 110 milioane de euro CITEȘTE ȘI European Food&Drink pășește în 2021 fără datorii la bugetele de stat. Contribuții achitate în ultimul an de peste 110 milioane de euro

Întrebați cine cred că este responsabilul principal pentru nivelul de informare a publicului, 52% dintre români au menționat ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei) și autoritățile statului. 38% dintre români au menționat furnizorul de energie electrică. Dintre segmente, aproape jumătate dintre tinerii profesioniști (49%) spun că responsabilitatea aparține furnizorului. Doar 9% dintre respondenți îndreaptă responsabilitatea asupra presei.

Dintre consumatorii vulnerabili (cei care au un consum mediu de sub 55kW/lună, potrivit ANRE), 65% dintre aceștia spun că au fost informați de către furnizorul lor de schimbările pe piața de energie, comparativ cu 26% care declară contrariul. 9% dintre consumatorii vulnerabili au refuzat să răspundă la întrebare. Peste jumătate dintre cei aflați în categoria consumatorilor vulnerabili (55%) spun că intenționează să rămână la același furnizor, iar 34% dintre ei nu s-au hotărât încă. Un procent de doar 7% dintre cei cu un consum de sub 55 kW/lună afirmă că intenționează să schimbe furnizorul de energie. 4% dintre aceiași consumatori au refuzat să răspundă.

În ceea ce privește nivelul de informare, 56% dintre consumatorii vulnerabili îl evaluează, la rândul lor, ca fiind „nesatisfăcător”, comparativ cu 20% dintre aceștia care spun că modalitățile de informare au fost „bune și foarte bune”.

Mai mult de jumătate (58%) dintre cei cu un consum de sub 55 kW/lună spun că nu prea au înțeles care sunt schimbările aduse de liberalizarea pieței de energie electrică, iar 17% spun că nu au înțeles deloc. Un sfert dintre ei (25%) declară că au înțeles foarte bine modificările.

viewscnt
Afla mai multe despre
consumatori
liberalizare
energie
oligopol
furnizori