OFICIAL De ce a semnat Romgaz tot cu Duro Felguera pentru finalizarea mult-întârziatei centrale noi de la Iernut

OFICIAL De ce a semnat Romgaz tot cu Duro Felguera pentru finalizarea mult-întârziatei centrale noi de la Iernut
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 8 mai 2023

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a semnat luna trecută, în urma unei negocieri fără anunț prealabil, un contract de 70 milioane euro plus TVA cu aceiași spanioli de la Duro Felguera, pentru finalizarea noii centrale de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata încă din urmă cu 3 ani, explicația fiind ″protecția unor drepturi exclusive, inclusiv drepturi de proprietate intelectuală″, potrivit anunțului oficial de atribuire a contractului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

″Duro Felguera SA a fost liderul asocierii care a executat lucrările deja realizate. Deține și/sau a creat softurile informatice, know-how-ul (patente, licențe), documentațiile etc, necesare funcționării echipamentelor și utilajelor deja livrate si montate″, se arată în documentul citat.

ASF își taie temporar din veniturile încasate din RCA, după falimentul Euroins: Ce contribuții nu va ma încasa de la brokeri CITEȘTE ȘI ASF își taie temporar din veniturile încasate din RCA, după falimentul Euroins: Ce contribuții nu va ma încasa de la brokeri

Acolo se explică că proiectul a fost gândit ca unul de tip "la cheie", iar filosofia de operare, interconexiunea sistemelor tehnice și sistemul de conducere a proceselor tehnologice au fost concepute încă din faza inițială chiar de către asocierea care a lucrat până în vara lui 2021 la Iernut, Duro Felguera-Romelectro.

″Acestea au fost dezvoltate pe parcursul implementării proiectului în concordanță cu echipamentele principale ale obiectivului, cu documentația de proiectare și finalizate prin teste, probe și verificări, înainte de punerea în funcțiune a obiectivului. Totodată, proiectul și documentația sunt protejate de drepturi de proprietate intelectuală și calificate ca secrete comerciale ale executantului″, se mai afirmă în anunțul de atribuire.

La o adresă nu pot fi înregistrate cu buletinul mai mult de zece persoane, cu excepția familiei extinse. Noi modificări privind documentele de identitate CITEȘTE ȘI La o adresă nu pot fi înregistrate cu buletinul mai mult de zece persoane, cu excepția familiei extinse. Noi modificări privind documentele de identitate

Acesta menționează un memorandum din decembrie 2021 al unor avocați, în care aceștia atrăgeau atenția asupra riscului utilizării, în procedurile publice noi de achiziție, a unor documente în cuprinsul cărora se regăsesc mențiuni privind interdicția reproducerii și publicării documentelor fără acordul emitentului, dar fără a căror utilizare nu se pot finaliza lucrările.

Alte riscuri evidențiate erau ″riscul blocării continuării lucrărilor și punerii în funcțiune, prin inițierea de acțiuni în instanță de către Asocierea Duro Felguera SA – Romelectro SA privind nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală, licențelor sau a altor forme de proprietate, know-how, în ipoteza în care s-ar apela la alți contractanți terți″, ″necertificarea și neautorizarea unor anumite echipamente, în special echipamente sub presiune (conducte, vase și cazane recuperatoare)″ și ″refuzul de a preda șantierul către Romgaz, împreună cu documentația de calitate pentru lucrările executate″.

Nu toți procesatorii au agreat, până acum, acordul de reducere a prețului la lapte, Consiliul Concurenței vede însă deja tăieri de preț. De ce nu sunt mai mari CITEȘTE ȘI Nu toți procesatorii au agreat, până acum, acordul de reducere a prețului la lapte, Consiliul Concurenței vede însă deja tăieri de preț. De ce nu sunt mai mari

În document se mai precizează că, din punct de vedere fizic, centrala este gata în proporție de 93%. Termenul de finalizare a unității de producție de energie electrică pe gaze cu putere instalată de de 430 MW, în baza noului contract, este de 16 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, cu posibilitate de prelungire, în condiții neprecizate.

Contractul inițial de construire a centralei, încheiat în 2016 la valoarea de 268 milioane euro plus TVA, prevedea drept termen de punere în execuție anul 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz noua centrala iernut
romgaz duro felguera