Oficial: există cerere suficientă pentru gazele ExxonMobil și OMV Petrom din Marea Neagră. Perimetrul Neptun Deep ar putea majora cu 74% producția României

Oficial: există cerere suficientă pentru gazele ExxonMobil și OMV Petrom din Marea Neagră. Perimetrul Neptun Deep ar putea majora cu 74% producția României
scris 31 mai 2018

Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a finalizat cu succes procedura angajantă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Valoarea totală cumulată a capacității de transport rezervate de aceștia, pe o perioadă de 15 ani (iulie 2021- octombrie 2036), s-a ridicat la 1,278 miliarde MWh, puțin peste pragul minim stabilit de Transgaz, de 1,277 miliarde MWh, pentru justificarea economică a investiției în proiectul conductei Tuzla-Podișor, care va prelua de la țărm gazele extrase din perimetrul respectiv și la va introduce în sistemul național.

Transgaz a primit recent autorizație de construcție pentru acest proiect, cu costuri evaluate la peste 1,45 miliarde lei cu tot cu TVA.

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu ar putea primi un ajutor de investiții de 58,5 milioane lei CITEȘTE ȘI Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu ar putea primi un ajutor de investiții de 58,5 milioane lei

"În cadrul analizei efectuate de SNTGN Transgaz SA s-a constatat că a fost atins pragul minim de capacitate menționat în documentația aferentă Etapei angajante a Procesului de capacitate incrementală pentru punctul de intrare în SNT Tuzla. Valoarea cumulată pe toată perioada ofertată a capacității alocate este de 1.278.084.480 MWh, mai mare decât pragul minim de 1.277.213.582 MWh", a transmis Transgaz.

Potrivit sursei citate, valoarea cumulată a angajamentelor solicitanților desemnați câștigători este de circa 2,949 miliarde lei în cei 15 ani menționați, cu peste 2 milioane lei mai mare decât valoarea actuală a creșterii estimate a venitului permis, asociată capacității incrementale oferite in cadrul acestei proceduri. În terminologia reglementărilor în materie, "venitul permis" reprezintă veniturile pe care Transgaz le poate obține din tarifele de transport al gazelor aprobate de ANRE pentru a-și acoperi costurile plus o marjă de profit.

"Ca urmare, SNTGN Transgaz SA anunță că Procesul de rezervare de capacitate incrementală în punctul preconizat de intrare în SNT din Marea Neagră – PM TUZLA – Etapa Angajantă s-a încheiat cu succes", menționează operatorul sistemului național de transport al gazelor.

FOTO Nokia a lansat trei noi modele de telefoane. La ce prețuri vor fi vândute CITEȘTE ȘI FOTO Nokia a lansat trei noi modele de telefoane. La ce prețuri vor fi vândute

Astfel, potențialii clienți au rezervat capacitate de transport de gaze provenite din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră de 1,278 miliarde MWh pe 15 ani, adică în medie circa 85,2 milioane MWh pe an. Anul trecut, producția de gaze a României s-a ridicat la 115,34 milioane MWh, ceea ce înseamnă că gazele extrase din perimetrul concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom ar putea majora producția națională cu 73,8%.

În martie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat un Regulament care prevede că producătorii și furnizorii de gaze naturale potențial beneficiari ai proiectelor de extindere a conductelor magistrale trebuie să garanteze operatorilor de transport că își vor recupera investițiile în extindere din creșterea cantităților de gaze transportate și că nu vor fi obligați să majoreze în acest scop tarifele de transport, ca urmare a cererii insuficiente.

Regulamentul a fost preluat în legislația românească printr-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar Transgaz a elaborat o procedură privind rezervarea de capacitate în acest scop.

Bucureștiul se luptă la prețuri cu Sankt Petersburg, Zagreb și Kiev. Cât de ieftină este o cafea românească în comparație cu cea din alte state ale lumii CITEȘTE ȘI Bucureștiul se luptă la prețuri cu Sankt Petersburg, Zagreb și Kiev. Cât de ieftină este o cafea românească în comparație cu cea din alte state ale lumii

Ordinul ANRE și procedura Transgaz introduc noțiunea de "capacitate incrementală" de transport de gaze naturale, definită ca "o posibilă creștere viitoare, prin intermediul unor proceduri bazate pe piață, a capacității tehnice existente sau o posibilă capacitate nouă creată acolo unde în prezent nu există niciuna, care poate fi oferită pe baza unor investiții în infrastructura fizică de transport și care poate fi alocată ulterior, sub rezerva obținerii de rezultate pozitive la testul economic, în punctele existente de intrare/ieșire în/din sistemul național de transport (SNT) sau prin crearea unor noi puncte de intrare/ieșire în/din SNT".

În martie, prima tentativă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrele offshore concesionate în Marea Neagră de compania petrolieră Black Sea Oil & Gas s-a soldat cu un eșec, cererile de rezervare de capacitate de transport pe eventuala noua conductă care ar urma să fie construită pentru a prelua respectivele gaze de la țărm prin viitorul punct de intrare din zona localității Vadu și să le introducă în sistemul național nerespectând cerințele Transgaz. Compania a reluat recent procedura neangajantă de capacitate incrementală pentru punctul de intrare Vadu.

Decizia finală de investiție în proiectul offshore de exploatare a gazelor naturale Neptun Deep din Marea Neagră a consorțiului ExxonMobil-OMV Petrom este așteptată în al doilea semestru al acestui an.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
transgaz
omv petrom
exxonmobil
gaze naturale marea neagra
neptun deep
gaze offshore
anre
pret gaze naturale
conducte transport gaze