Panica UE că rămânem fără gaze rusești și majorarea amplă a tarifelor au triplat profitul filialei de înmagazinare a Romgaz

Panica UE că rămânem fără gaze rusești și majorarea amplă a tarifelor au triplat profitul filialei de înmagazinare a Romgaz
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 12 iun 2023

Depogaz, filiala de înmagazinare de gaze naturale a producătorului de stat Romgaz, care deține grosul depozitelor subterane de stocare din România, și-a triplat profitul net anul trecut, acesta crescând de la 35,91 milioane lei în 2021 la 105,35 milioane lei în 2022, potrivit datelor raportate de companie Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Soluții pentru dezghețarea piețelor financiare, dezvoltarea bursei, a emitenților și instrumentelor disponibile vor fi dezbătute la Profit Piața de Capital.forum. Evenimentul, programat pe 13 iunie, de la ora 10.00, este organizat cu sprijinul Bursei de Valori București, al Băncii Transilvania și al ING Bank România, urmând a fi transmis live pe Profit News TV.

Veniturile Depogaz au avansat cu peste 52% în 2022, la 478,56 milioane lei.

Casa Albă: Fabrica de drone construită de Rusia cu ajutorul Iranului ar putea fi complet operațională până la începutul anului viitor CITEȘTE ȘI Casa Albă: Fabrica de drone construită de Rusia cu ajutorul Iranului ar putea fi complet operațională până la începutul anului viitor

După invazia Rusiei asupra Ucrainei și reducerea semnificativă a livrărilor către Europa de către gigantul rus de stat producător Gazprom, inclusiv a injecțiilor sale de gaze în depozitele proprii europene, în primăvara trecută a fost adoptat un Regulament UE care a impus statelor membre să constituie stocuri de gaze naturale pentru iarnă egale cu cel puțin 80% din capacitatea depozitelor naționale de înmagazinare subterană, procentul crescând la 90% pentru anii următori.

Astfel, în 2022, Depogaz a facturat servicii de injecție de gaze în depozite pentru o cantitate totală de circa 2,45 miliarde metri cubi, cu peste 34% mai mare comparativ cu situația din 2021, potrivit raportului anual al Romgaz.

GRAFIC El Niño împinge prețul cafelei robusta la un nivel record CITEȘTE ȘI GRAFIC El Niño împinge prețul cafelei robusta la un nivel record

Totodată, tariful volumetric de injecție în depozite practicat de companie s-a dublat de la 1 aprilie 2022, de la 2,29 la 4,50 lei/MWh, iar cel de rezervare de capacitate de înmagazinare a crescut cu circa 23% de la aceeași dată, de la 9,31 la 11,44 lei/MWh.

Majorările de tarife au fost decise de către Consiliul de Administrație al Depogaz, activitatea de înmagazinare fiind complet dereglementată în România din primăvara anului 2021.

FOTO Pasajul Berceni ar putea fi deschis circulației în această lună. Cum avansează lucrările CITEȘTE ȘI FOTO Pasajul Berceni ar putea fi deschis circulației în această lună. Cum avansează lucrările

Extracția de gaze din depozite a scăzut anul trecut cu 18,3%, și pe fondul reducerii consumului, la 1,72 miliarde metri cubi, fapt compensat însă din punct de vedere financiar de dublarea tarifului de extracție al Depogaz, de la 1,74 la 3,48 lei/MWh.

Din profitul net de 105,35 milioane lei, Depogaz distribuie mai puțin de jumătate acționarului unic Romgaz sub formă de dividende (50,24 milioane lei), restul câștigului mergând în principal pentru constituirea surselor proprii de finanțare a investițiilor (46,86 milioane lei).

TABEL Noi scumpiri. Ritmul de majorare a prețului benzinei, dublu față de cel al motorinei CITEȘTE ȘI TABEL Noi scumpiri. Ritmul de majorare a prețului benzinei, dublu față de cel al motorinei

Anul trecut, Depogaz a avut un program de investiții de 45 milioane lei, cu realizări în valoare de 42,3 milioane lei, iar pentru 2023 și-a bugetat cheltuieli pentru investiții de 72,5 milioane lei.

Cele 5 depozite subterane ale Depogaz acoperă peste 90% din capacitatea de înmagazinare de gaze naturale a României, având o capacitate activă însumată de 2,77 miliarde metri cubi/ciclu.

OTE analizează scenarii legate de vânzarea Telekom România CITEȘTE ȘI OTE analizează scenarii legate de vânzarea Telekom România

Celălalt operator de înmagazinare din țară, Depomureș, controlat de francezii de la Engie (59% din capital), al doilea acționar ca pondere fiind același Romgaz (40%), și-a majorat anul trecut profitul net de nu mai puțin de 17 ori, de la 344.823 lei în 2021 la 5,87 milioane lei în 2022, veniturile avansând cu 28,6%, la 43,2 milioane lei.

Depomureș operează un singur depozit, cel de la Târgu Mureș, cu capacitate de 300 milioane metri cubi, și a practicat anul trecut tarif de rezervare de 7,66 lei/MWh, tarif de injecție de 7,70 lei/MWh și tarif de extracție de 0,55 lei/MWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
înmagazinare gaze naturale
stocuri gaze naturale
depogaz romgaz