Petrolul a atins noi maxime ale ultimelor 13 luni, în contextul în care frigul din Texas a lovit producția

Petrolul a atins noi maxime ale ultimelor 13 luni, în contextul în care frigul din Texas a lovit producția
scris 18 feb 2021

Cotațiile petrolului au atins noi maxime ale ultimelor 13 luni, în condițiile în care activitatea de extracție și rafinare din Texas a fost parțial întreruptă din cauza temperaturilor extrem de scăzute cu care se confruntă statul american.

Cererea de petrol este stimulată de așteptările investitorilor privind o prelungire a crizei generate de gerul care a lovit Texasul și împrejurimile. Potrivit analiștilor, reluarea completă a producție de petrol ar putea dura până la câteva săptămâni.

Din cauza crizei provocate de temperaturile foarte mici, generate de un val de frig polar, producția americană de petrol din Bazinul Permian a scăzut cu circa 2 milioane de barili pe zi. Totodată, capacitatea de rafinare a scăzut cu circa 3 milioane de barili pe zi din cauza înghețului și a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică, potrivit analișilor citați de presa internațională.

România a importat de la Gazprom 962 milioane de metri cubi de gaze în 2020 CITEȘTE ȘI România a importat de la Gazprom 962 milioane de metri cubi de gaze în 2020

Petrolul Brent crește pentru a cincea zi la rând și a atins un maxim intraday de 65,5 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020.

Referința americană West Texas Intermediate a atins 62,27 dolari/baril, cel mai mare preț din ianuarie anul trecut.

Cotațiile au fost, în ultima vreme, susținute de așteptările privind noi măsuri de stimulare economică și de speranța că vaccinarea va duce la eliminarea restricțiilor care au provocat prăbușirea cererii de combustibili.

"Prețurile petrolului au primit un nou impuls pe fondul așteptărilor că întreruperea activității de producție și rafinare din Texas ar putea dura o vreme", afirmă Hiroyuki Kikukawa, general manager la Nissan Securities, citat de Reuters.

Temperatura din Texas a atins minime record, în condițiile în care un val de frig polar care a lovit luni statul american, conducând la instuirea stării de urgență. Milioane de locuințe au rămas fără curent electric. Gerul a făcut să crească brusc și masiv cererea de energie electrică și gaze naturale în regiune, provocând avarii majore la mai multe unități de producție, linii și stații electrice și ducând la înghețarea turbinelor multor parcuri eoliene, ceea ce a obligat operatorul de transport și sistem statal ERCOT să recurgă la întreruperi controlate succesive în tranșe, prin rotație, ale alimentării cu curent electric a consumatorilor din diverse zone pentru evitarea unui blackout generalizat și a dus prețurile angro de pe piața spot aproape de plafonul reglementat de 9.000 dolari/MWh, transmite presa americană.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
wti
crude
brent
frig texas
ger texas
frig polar
curent texas
texas
bazinul permian
cotatii
pret petrol
opec
coronavirus
petrol texas