Petrolul a coborât vineri sub 30 dolari/baril, pe fondul temerilor privind creșterea surplusului după ridicarea sancțiunilor în Iran

Petrolul a coborât vineri sub 30 dolari/baril, pe fondul temerilor privind creșterea surplusului după ridicarea sancțiunilor în Iran
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 15 ian 2016

Prețurile internaționale ale petrolului au coborât vineri, pentru a doua oară în această săptămână, sub pragul de 30 dolari/baril și se îndreaptă spre cea mai scăzută cotație la închidere din ultimii 13 ani, în condițiile în care investitorii anticipează o creștere a surplusului din piețe, odată cu ridicarea sancțiunilor externe impuse Iranului, scrie MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Petrolul a coborât marți sub pragul de 30 de dolari pe baril pentru prima oară din decembrie 2003.

Sentimentul investitorilor s-a deteriorat semnificativ pe fondul speculațiilor privind ridicarea interdicțiilor asupra exporturilor de petrol din Iran. Potrivit The Guardian, Uniunea Europeană și SUA ar putea anunța în acest weekend abolirea sancțiunilor impuse Iranului din cauza programului nuclear al țării, în urma unui acord în acest sens semnat la jumătatea anului trecut.

Rusia - primul mare producător de petrol care anticipează o reducere a exporturilor în 2016 CITEȘTE ȘI Rusia - primul mare producător de petrol care anticipează o reducere a exporturilor în 2016

Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Namdar Zanganeh, a anunțat că Iranul va majora producția de petrol cu 500.000 barili/zi la numai câteva săptămâni după ridicarea sancțiunilor internaționale, o creștere similară fiind programată peste alte șase luni.

În jurul orei 13:20, prețul petrolului Brent era în scădere cu 3,98%, la 29,65 dolari/baril, după ce anterior a coborât cu până la 4,5%, la 29,48 dolari/baril. Joi, Brent-ul a închis la 30,88 dolari/baril.

Pe bursa de la New York, petrolul WTI se tranzacționa la 29,58 dolari/baril, în coborâre cu 5,2%. Cotația WTI a atins anterior un minim de 29,47 dolari/baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
cotatii
pret
iran
sanctiuni