Prețul gazului a coborât sub 100 lei/MWh, cel mai redus nivel al ultimilor 2 ani, în pofida exporturilor și înmagazinărilor efectuate. Consumul - doar o treime din producție

Prețul gazului a coborât sub 100 lei/MWh, cel mai redus nivel al ultimilor 2 ani, în pofida exporturilor și înmagazinărilor efectuate. Consumul - doar o treime din producție
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 6 iun 2023

Distrugerea cererii, nivelul ridicat al înmagazinării și producția în creștere au făcut ca prețul spot al gazului să coboare sub 100 lei/MWh, cel mai redus nivel al ultimilor 2 ani, după ce în urmă cu 10 luni acesta atinsese un maxim istoric de 12 ori mai ridicat decât actuala cotație, de peste 1.200 lei/MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Duminică, pe piața intraday s-au tranzacționat 11 GWh (aproximativ 5% din producția internă curentă) la un preț mediu de 98,8 lei/MWh. Ultima dată când fusese înregistrat un preț mai redus a fost în urmă cu mai mult de 2 ani, pe 3 mai 2021, când 14 GWh s-au comercializat la un preț mediu de 98,7 lei/MWh.

Și gazul cu livrare în ziua de luni tranzacționat pe cealaltă piață spot, pentru ziua următoare, s-a apropiat de 100 de lei/MWh, o cantitate de 18,6 GWh fiind comercializată la un preț mediu de 101 lei/MWh.

De altfel, în ziua de duminică 4 iunie, companiile din România au exportat masiv gaze. Fiind zi de weekend, consumul intern, de doar 85,1 GWh, reprezenta doar cu o treime din producția internă din acea zi, de 252,6 GWh.

Evoluția prețurilor gazului pe cele 2 piețe spot (Intraday și PZU) operate de BRM

Evoluția prețurilor gazului pe cele 2 piețe spot (Intraday și PZU) operate de BRM

Cantitatea de gaze înmagazinată în acea zi, chiar dacă a fost una extrem de ridicată, de 142,7 GWh, nu a fost suficientă pentru a acoperi diferența dintre producție și consum. Astfel că România a exportat spre Ungaria 51,6 GWh, din care cel puțin jumătate din producție internă (26 GWh fiind importați din Bulgaria prin punctul de la Negru Vodă).

Chiar dacă între timp, prețul a urcat până la 140 lei/MWh, poziția României de exportator net a rămas aceeași, marți spre Ungaria ieșind peste 50 GWh, în timp ce din Bulgaria au intrat doar 23 GWh. Atât majorarea consumului peste cel de weekend, însă sub media perioadei de anul trecut, cât și reducerea producției interne, care a coborât de la 252,6 GWh la sub 240 GWh, pot fi explicații ale creșterii prețului pe piața spot din ultimele 2 zile.

Însă și prețul de 140 lei/MWh se situează sub cel reglementat, de 150 lei/MWh la care furnizorii achiziționează gaze de la producătorii interni, potrivit controlului prețurilor impus de guvern.

Prețul gazului pe piața liberă, atât pe cea spot, cât și pe cea forward ale Bursei Române de Mărfuri (BRM), se situează de 2 săptămâni sub cel reglementat, de 150 lei/MWh, la care producătorii sunt obligați să vândă, iar furnizorii să cumpere gazele din producția internă. În timp ce în Europa, prăbușirea prețurilor gazelor a început să fie transferată în facturile consumatorilor finali, în cazul României reglementarea (la 150 lei/MWh pe piața angro) și plafonarea prețurilor (la 310, respectiv 370 lei/MWh la consumatorul final) împiedică acest lucru.

Guvernul a obligat producătorii interni să vândă gaze la preț reglementat pentru ca explozia prețurilor de anul trecut să nu fie transferată consumatorilor finali de gaze și energie termică. Însă orice reglementare distorsionează piața, cu atât mai mult cu cât este impusă pe termen lung. Spre deosebire de alte state europene, care au intervenit punctual și pe perioadă limitată, politicienii români au impus reglementarea prețului gazelor până pe 31 martie 2025, fără a în calcul faptul că contextul geopolitic și politicile ecologiste ale UE ar putea conduce la o distrugere a cererii de gaze și, implicit la o prăbușire a prețurilor.

Potrivit Bloomberg, mai mulți traderi anticipează că prețul gazelor în unele state europene vor fi negative în această vară. În cazul consumatorilor casnici, beneficiile au început deja să se vadă. Inflația din zona euro a scăzut la 6,3% în mai, cel mai scăzut nivel de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Economiștii Nomura, citați de Bloomberg, se așteaptă să vadă „prețurile angro mai scăzute ale energiei ajungând la consumatorii finali din întreaga zonă euro”.

Nu și la cei din România. Motivul: prețul reglementat impus de guvern până pe 31 martie 2025, la care furnizorii au achiziționat gaze, potrivit legii, este net superior atât celui de pe piețele spot (intraday și pentru ziua următoare), care a coborât și la 100 lei/MWh în urmă cu 2 zile, cît și celui de pe piața forward.

Populismul politicienilor autohtoni i-a făcut pe aceștia să reglementeze prețul gazelor pe 3 ani, ignorând mecanismele de piață.

Astfel, potrivit avalanșei de ordonanțe de urgență adoptate, până pe 31 martie 2025, „producătorii de gaze naturale care desfășoară atât activități de extracție onshore și/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activități, cât și activități de vânzare a gazelor naturale au obligația să vândă, cu prețul de 150 lei/MWh, cantitățile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă către furnizorii clienților casnici, (…) către furnizorii producătorilor de energie termică sau direct către producătorii de energie termică și către operatorul de transport și sistem și distribuitori în vederea asigurării a 75% din cantitatea de gaze naturale destinată consumului tehnologic (CT)”.

Aceștia au fost obligați ca încă de pe 1 februarie să transmită ANRE cantitățile de gaze estimate a fi consumate de diferiții clienți finali, casnici, producători de energie termică, și pentru consumul tehnologic propriu ce urmau să fie achiziționate la preț reglementat, de 150 lei/MWh, pe perioada 1 aprilie 2023-31 martie 2024.

Cu alte cuvinte, deși încă din luna mai prețul pieței a scăzut sub cel reglementat, atât furnizorii, cât și PET-urile, dar și distribuitorii, vor achita timnp de 11 luni un preț de 150 de lei/MWh, neputând profita de prețurile mai mici, de pe BRM, dat fiind că au semnat deja contractele pentru cu producătorii pentru gazul aferent consumului diferitelor tipuri de clienți, potrivit legislației.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaz
excedent
preț
spot
pzu
brm
plafonare
reglemntare
controlul prețurilor
producători interni