Producția de energie solară din România a acoperit aproape două treimi din consumul intern timp de o oră GRAFICE

Vremea însorită instalată în ultima perioadă ajută sistemul energetic național, atât pe partea de producție, prin majorarea sa, cât și pe cea a consumului, care scade ziua cu componenta autoconsum a prosumatorilor. Astfel, luni, între orele 12 și 13, aproape două treimi din consumul intern, inclusiv autoconsum, au fost acoperite din producția de energie solară a parcurilor comerciale - care au atins un nou record istoric - și cele ale prosumatorilor, relevă datele analizate de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Producția de energie solară din România a acoperit aproape două treimi din consumul intern timp de o oră GRAFICE

În apropierea orei 12, producția instantanee a parcurilor fotovoltaice comerciale dispecerizabile, măsurată de Transelectrica, se ridica la 2.319 MW, reprezentând mai mult de o treime din producția de energie dispescerizată la acea oră (6500MW) și aproape 50% din consumul dispecerizabil de la acea oră (4750 MW, potrivit datelor Transelectrica).

De altfel, în intervalul 12-13, producția dispecerizabilă foto s-a situat la aproximativ 2300 MW, iar consumul la 4700 MW.

Șocul gazelor din Europa pune România la răscruce. Miza Coridorului Vertical CITEȘTE ȘI Șocul gazelor din Europa pune România la răscruce. Miza Coridorului Vertical

Dacă la acestea adăugăm producția și autoconsumul prosumatorilor, estimat în acel interval orar la 1.700 MW de Transelectrica, rezultă că 62,5% din consumul intern (dispecerizabil + prosumatori) a fost acoperit de producția de energie solară (parcuri comerciale + prosumatori).

Așa se face că, în acea oră, România exporta aproximativ 1.700 MW, la preț redus însă, pe piața PZU a OPCOM prețul mediu find de 62 lei/MWh.

Situația va fi și mai nefeciricită marți pentru exportatori, prețul mediu pe 3 intervale orare, între 11 și 14, fiind practic 0 lei/MWh (5 bani/MWh, 29 bani/MWh, respectiv 4 bani/MWh).

Penuria de kerosen pe aeroporturile din Cuba continuă CITEȘTE ȘI Penuria de kerosen pe aeroporturile din Cuba continuă

Seara, situația se schimbă radical, autoconsumul transformându-se în consum dispecerizabil, iar producția fotovoltaică dispare.

Așa se face că de la un consum orar de 4.700 MW la prânz, seara se ajunge la unul de peste 7.000 MW, iar energia fotovoltaică produsă ziua este înlocuită cu energie hidro, pe gaz sau pe cărbune.

Duminică, în apropierea orei 12,30 nivelul consumului a coborât la 3.197 MW, în plină iarnă, cu doar aproximativ 700 MW peste recordul negativ absolut înregistrat anul trecut în perioada sărbătorilor pascale, de 2500 MW.

În plus, producția prosumatorilor este diminuată de invertoare, care stopează injecția în sistem dacă tensiunea depășește 252 V.

ULTIMA ORĂ Dobânzile la titlurile de stat fac un salt puternic și ating pragul de 7%. Erste notează vânzări mari pe piața valutară CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dobânzile la titlurile de stat fac un salt puternic și ating pragul de 7%. Erste notează vânzări mari pe piața valutară

Vineri au fost înregistrate 6 ore cu un preț practic zero, între 9 și 15, chiar dacă acesta n-a trecut în domeniul negativ.

Sâmbătă, au fost tot 6 ore cu preț practic zero sau negativ, în același interval orar, 3 ore și un sfert fiind raportate prețuri negative.

Au existat intervale în care producătorii au plătit 18 lei furnizorilor pentru a le prelua energia excedentară.

Duminică, la fel: 4 ore cu preț practic zero, din care 2 ore și 45 de minute cu preț negativ (cu un minim de -9,37 lei/MWh).

2.500 de români din Orientul Mijlociu au încă nevoie de asistență pentru a reveni în țară CITEȘTE ȘI 2.500 de români din Orientul Mijlociu au încă nevoie de asistență pentru a reveni în țară

De obicei, prețurile negative apăreau cel puțin cu o lună mai târziu, odată cu venirea primăverii.

Vremea caldă, soarele destul de puternic și capacitatea instalată mare a făcut ca în acest an, acestea să apară mult mai rapid.

În 2026 va fi bătut numărul de ore cu prețuri negative pe PZU, ceea ce va pune presiune pe profitabilitățile producătorilor de energie regenerabilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2310 -0.0070-0.13 %
1 USD4.5091 -0.0033-0.07 %
1 GBP6.0498 -0.0102-0.17 %
1 CHF5.6723 -0.0168-0.30 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite