Proiect: Toți agenții economici, cu excepția IMM-urilor, obligați să realizeze un audit energetic o dată la patru ani

Proiect: Toți agenții economici, cu excepția IMM-urilor, obligați să realizeze un audit energetic o dată la patru ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 apr 2019

Toți agenții economici, cu excepția întreprinderilor mici și mijlocii, vor fi obligați să realizeze, o dată la patru ani, un audit energetic pe întreg conturul de consum energetic, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Energiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În prezent, companiile sunt obligate să realizeze un astfel de audit pentru pe un contur de consum energetic care să reprezinte cel puțin 50% din consumul energetic total, scrie Agerpres.

Cine este pentru și cine se opune BRUA? Riscurile politice și de reglementare din România - invocate de opozanții proiectului CITEȘTE ȘI Cine este pentru și cine se opune BRUA? Riscurile politice și de reglementare din România - invocate de opozanții proiectului

"Anual, 3% din suprafața totală a clădirilor încălzite și/sau răcite pentru asigurarea climatului interior, deținute și ocupate de administrația publică centrală, se renovează pentru a îndeplini cel puțin cerințele minime de performanță energetică prevăzute în capitolul IV "Cerințele de performanță energetică a clădirilor" din Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată. În acest sens, ordonatorii principali de credite asigură cuprinderea cheltuielilor în bugetul instituției", se precizează textul Ordonanței.

Proiectul inițiat de Ministerul Energiei are ca scop modificarea Legii 121/2014 privind eficiența energetică, în urma unor atenționări din partea Comisiei Europene privind aplicarea incorectă a directivei din acest sector.

viewscnt
Afla mai multe despre
audit energretic
imm