Proiectul de Lege privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat

Proiectul de Lege privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 feb 2024

Senatul României a adoptat marți, în calitate de primă cameră sesizată, Legea privind energia eoliană offshore, proiect vital în direcția promovării energiei regenerabile în țara noastră, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Suntem cu un pas mai aproape de crearea unui cadru legal coerent și previzibil pentru producerea de energie eoliană offshore în țărmul românesc al Mării Negre, un obiectiv principal pe care mi l-am asumat încă din prima zi la Ministerul Energiei. Prin producerea de energie eoliană offshore vom crește independența sistemului energetic și vom asigura o energie mai verde în casele românilor. Conform calendarului legii adoptate astăzi de Senatul României, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Național primul megawatt de energie eoliană produsă în Marea Neagră. Energia eoliană offshore ne oferă, de asemenea, șansa de a consolida industria românească, prin producerea autohtonă de hidrogen verde și produse cu valoare adăugată bazate pe amoniac verde. Le mulțumesc senatorilor pentru dezbaterea cu celeritate a acestui proiect, precum și colegilor mei din Ministerul Energiei care gestionează subiectul Legii energiei eoliene offshore. Sper ca până la 1 aprilie să vedem legea în Monitorul Oficial", a declarat ministrul Energiei, citat în comunicat.

VIDEO ANUNȚ Defrișările pe autostrada Sibiu-Pitești înaintează în forță CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ Defrișările pe autostrada Sibiu-Pitești înaintează în forță

Adoptarea unui cadru legislativ pentru demararea exploatării resurselor eoliene offshore ale României este un demers important în asigurarea independenței și rezilienței energetice a României, fiind, totodată, și o asumare a țării noastre în Planul Național de Redresare și Reziliență.

În data de 21 decembrie 2023, Guvernul a aprobat proiectul de lege. În săptămânile următoare, proiectul de lege va fi supus dezbaterii și votului în Camera Deputaților, cameră decizională, fiind apoi transmis spre promulgare președintelui României, scrie Agerpres.

Datele Băncii Mondiale ne arată că România are un potențial eolian offshore de 76 GW putere instalată, fiind un mediu propice dezvoltării acestui tip de energie regenerabilă. Prin intermediul acestui proiect, România face progrese în realizarea dezideratelor de tranziție și decarbonizare a sistemului energetic, precum și în consolidarea statutului de lider regional în domeniul energiei, se arată în comunicat.

Conform legii adoptate de Senat, pentru operaționalizarea investițiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei va demara, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune și activitățile de explorare, construcție a centralelor electrice eoliene offshore și exploatare a acestora. Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care Ministerul Energiei le va concesiona, ținând cont de: potențialul eolian al acestora, posibilitățile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum și de restricțiile impuse de Planul de amenajare a spațiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversității și mediului înconjurător.

În baza studiului, până la data de 30 iunie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore și actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să inițieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune.

Proiectul de lege s-a aflat în dezbaterea Senatului de la începutul lunii februarie, obținând avizul a șase comisii permanente: trimis pentru aviz la Comisia pentru administrație publică. Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială, Comisia pentru transporturi și infrastructură; raport comun de admitere din parte a trei comisii raportoare - Comisia economică, industrii și servicii, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
energia eoliană
senat