România a devenit, de o săptămână, importator net de electricitate, din cauza intrării mai multor centrale în revizie. Prețurile s-au majorat cu 43%

România a devenit, de o săptămână, importator net de electricitate, din cauza intrării mai multor centrale în revizie. Prețurile s-au majorat cu 43%
scris 24 mai 2018

România a devenit de o săptămână importator net de electricitate, ceea ce a condus la o majorare cu peste 43% prețurilor pe piața spot. Principalul motiv este reprezentat de reducerea ofertei, în special de energie hidro, din hidrocarburi și nucleară, ca urmare a intrării în revizie tehnică a mai multor unități de producție.

Dacă miercurea trecută România era un exportator net de electricitate, țările vecine importând 297 de MW de pe piața internă, de joi consumul autohton a depășit nivelul producției. Astfel, joi, România a importat 512 MW, vineri - 275 MW, luni - 153 MW, iar marți - 70 MW.

Dezechilibrul dintre producție și consum s-a concretizat pe piața spot, unde prețul mediu pentru ziua următoare (PZU) pe OPCOM s-a majorat cu 43%, de la 193 lei/MWh (miercuri 16 mai) la 277 lei/MWh, la cât se situează prețul energiei cu livrare pentru miercuri 23 mai.

Principala explicație constă în intrarea în revizie a mai multor unități de producție. În mod normal, mai multe unități de producție pe cărbune sunt în general închise în această perioadă.

Însă în prezent, se află în revizie planificată și centrala pe gaz a OMV Petrom de la Brazi, care în prezent funcționează la jumătate de capacitate de producție (430 din totalul de 860 MW). Revizia ar urma să se încheie pe 27 mai.

OMV primește o notă mai bună de la Moody’s, după ce a renunțat la active costisitoare din România și Marea Britanie CITEȘTE ȘI OMV primește o notă mai bună de la Moody’s, după ce a renunțat la active costisitoare din România și Marea Britanie

De asemenea, și centrala pe gaz a Romgaz de la Iernut se află în revizie planificată, având o producție diminuată cu 188 MW. Revizia la această centrală este anunțată a se încheia pe 31 mai.

Însă nu numai producția de energie din hidrocarburi este afectată de revizii, ci și cea nucleară. Pe 2 mai a intrat în revizie tehnică planificată și unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, care a limitat producția de energie nucleară cu 707 de MW. În cazul unității deținute de Nuclearelectrica, revizia este estimată a fi finalizată pe data de 5 iunie.

În ceea ce privește energia hidro, cele mai importante revizii se efectuează la hidrocentrala de la Porțile de Fier. 2 unități ale acesteia, fiecare cu o capacitate de producție de 194 MW, au intrat în revizie în cea de-a doua săptămână a lunii mai, iar joi, urmează să intre în revizie o a treia, cu aceeași capacitate. Dacă primele vor fi refuncționale în a doua săptămână a lunii iunie, revizia celei de-a treia unități va dura doar o zi.

La finalul lunii aprilie și începutul lunii mai au mai intrat în revizie tehnică și 2 unități de producție de energie electrică pe cărbune, de peste 300 MW fiecare, la Turceni și Rovinari.

De marți, pentru trei zile, va intra în revizie și centrala pe cărbune de la Isalnița, cu o capacitate de producție de 295 MW.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
producție
electricitate
import
pret
opcom
pzu