Salvarea Complexului Energetic Hunedoara. Peste 365 milioane lei de la bugetul de stat

Salvarea Complexului Energetic Hunedoara. Peste 365 milioane lei de la bugetul de stat
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 22 sep 2023

Ministerul Energiei a aprobat în prima parte a lunii, prin ordin, lista bunurilor aferente activelor funcționale ale Complexului Energetic Hunedoara (CEH) care urmează să fie date în plată către Complexul Energetic Valea Jiului, fosta Societate Națională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), pentru ștergerea datorilor bugetare ale CEH, aflată în insolvență, însă darea în plată efectivă, votată de creditorii companiei încă din primăvară, nu a fost încă finalizată, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Este vorba de bunurile termocentralei Paroșeni, de cele ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan și de cele ale sucursalelor Prestserv și Sediul Executiv din cadrul companiei de stat insolvente, controlată integral de minister.

Banca Angliei lasă dobânda neschimbată pentru prima dată în aproape 2 ani. Decizia poate marca finalul celui mai dur ciclu de înăsprire monetară din ultimele decenii CITEȘTE ȘI Banca Angliei lasă dobânda neschimbată pentru prima dată în aproape 2 ani. Decizia poate marca finalul celui mai dur ciclu de înăsprire monetară din ultimele decenii

″În prezent se află în derulare procedura de dare în plată″, se arată într-un document al Ministerului Energiei.

În așteptarea finalizării procedurii, instituția a inițiat un proiect de hotărâre de Guvern prin care activitățile de punere în siguranță a minelor din Valea Jiului și de exploatare a cărbunelui de acolo sunt declarate a fi Serviciu de Interes Economic General (SIEG), statut care permite acordarea de ajutoare de stat, conform legislației UE. Aceste ajutoare vor fi încasate de către Complexul Energetic Valea Jiului după finalizarea dării în plată.

Consiliul Investitorilor Străini: Noul pachet de măsuri fiscale pune investițiile sub semnul întrebării CITEȘTE ȘI Consiliul Investitorilor Străini: Noul pachet de măsuri fiscale pune investițiile sub semnul întrebării

Pentru prestarea serviciul de interes public de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, în lunile rămase ale anului 2023, se va acorda o justă compensație în valoare de 65.804.000 lei, suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, în vederea susținerii costurilor unităților intrate în proces de închidere, costuri care nu sunt legate de producția curentă″, a transmis ministerul.

Potrivit sursei citate, cei circa 2.000 de salariați ai Complexului Energetic Hunedoara vor fi angajați în noul Complex. În plus, reprezentanții companiei poartă discuții cu potențiali investitori în energie verde, pentru a diversifica activitățile de producere a energiei în zonă și a asigura noi locuri de muncă și un nivel de trai decent pentru locuitorii Văii Jiului.

Banca Centrală a Turciei majorează dobânda de politică monetară pentru a patra lună consecutiv CITEȘTE ȘI Banca Centrală a Turciei majorează dobânda de politică monetară pentru a patra lună consecutiv

Serviciul de interes economic general menționat va cuprinde următoarele activități:

a) preluarea salariaților exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni, Vulcan și ai Sucursalei Electrocentrale Paroșeni, precum și ai Sucursalei Prestserv Petroșani și Sediu Executiv;
b) reconversia profesională a salariaților preluați;
c) lucrările suplimentare de securitate în subteran ca urmare a închiderii activităților pe bază de cărbune;
d) reabilitarea fostelor exploatări miniere;
e) activități de recultivare soluri de suprafață.

Jumbo accelerează expansiunea și pregătește 4 noi hipermarketuri în România CITEȘTE ȘI Jumbo accelerează expansiunea și pregătește 4 noi hipermarketuri în România

Obiectivele serviciului de interes economic general sunt următoarele:

a) eliminarea treptată a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de huilă și lignit, ținând cont de funcționarea sigură și stabilă a Sistemului electroenergetic național;
b) scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă;
c) închiderea și punerea în siguranță a extracției de lignit și huilă, pentru carierele și minele ce urmează să fie incluse în programul de închidere;
d) reabilitarea și ecologizarea terenurilor aferente centralelor electrice închise și a carierelor și minelor care le deservesc;
e) reconversia profesională și recalificarea, precum și alte măsuri socioeconomice pentru susținerea tranziției forței de muncă și a oportunităților economice la nivel local, inclusiv cele cu caracter de ajutor de stat pentru reducerea impactului socioeconomic.
 

Conflict agravat între două state membre G20. India oprește acordarea de vize pentru canadieni și cere Ottawa să-și reducă numărul diplomaților CITEȘTE ȘI Conflict agravat între două state membre G20. India oprește acordarea de vize pentru canadieni și cere Ottawa să-și reducă numărul diplomaților

Ministerul Energiei a solicitat suplimentarea bugetului său cu 50 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru acoperirea cheltuielilor de operare a activelor funcționale aflate în curs de dare în plată. Banii sunt necesari în primul rând pentru lucrări de punere în siguranță, închidere și ecologizare a exploatărilor miniere menționate, inclusiv neutralizarea huilei rezultate ca urmare a lucrărilor de punere în siguranță a zăcămintelor. Suma reprezintă grosul totalului de 65,8 milioane lei care va fi acordat drept compensație SIEG.

Acestor bani le vor urma aproximativ 300 milioane lei acordați la rectificare, care vor susține activitățile de producere a energiei pe bază de cărbune, punerea în siguranță a minelor și pregătirea pentru tranziția la alte surse de producere a energiei în zonă″, a afirmat ministerul. În total, 365,8 milioane lei.

FOTO Rock Holding obține autorizația de construire pentru proiectul de cinci stele din Poiana Brașov, investiție de 70 de milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Rock Holding obține autorizația de construire pentru proiectul de cinci stele din Poiana Brașov, investiție de 70 de milioane de euro

″În urma analizei riscurilor legate de închiderea unităților miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan s-a constatat că acestea reprezintă un pericol actual pentru regiunea în care sunt localizate, fiind necesară implementarea tuturor măsurilor tehnico-organizatorice de siguranță în vederea diminuării și eliminării riscurilor de autoaprindere, emanațiilor de gaz și inundațiilor, și a activităților de punere în siguranță subterană și ecologizare. Astfel, pe baza analizei riscurilor se poate concluziona că cele mai importante pericole actuale în cazul minelor Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan sunt cele de autoaprindere a cărbunelui și emanațiile de gaze, în acest sens fiind necesară securizarea imediată a zonei.

Astfel, este esențială, ca primă urgență, demararea, în cazul exploatărilor miniere Livezeni și Vulcan, respectiv continuarea, în cazul exploatărilor miniere Lonea și Lupeni, a activităților de punere în siguranță a zăcământului, prin eliminarea cantităților de substanță minerală care constituie riscuri, precum și a lucrărilor speciale în vederea instrumentării în zonele în care trebuie eliminate riscurile la autoaprindere. Aceste lucrări sunt necesare a se executa în paralel cu lucrările miniere de închidere efectivă (construcții de izolare și închidere, recuperări de utilaje și echipamente din zonele care se închid) și lucrările speciale de punere în siguranță pentru instrumentare, în zonele în care trebuie eliminate riscurile de autoaprindere″, arată Ministerul Energiei.

Guvernul va permite angajatorilor să acorde tichetele de masă sub formă de bani CITEȘTE ȘI Guvernul va permite angajatorilor să acorde tichetele de masă sub formă de bani

Cu o lună înainte, în august, administratorul judiciar al CEH transmisese companiei, Ministerului Energiei și Sindicatului Muntele ″situația contestațiilor înregistrate la dosarul instanței având ca obiect salariile achitate din fondurile obținute din vânzarea activului Termocentrala Mintia, sumele plătite din aceste fonduri, lipsa disponibilităților necesare pentru plata salariilor și iminența intrării în faliment″ și solicitase ″urgentarea demersurilor pentru finalizarea procedurii de dare în plată a activelor funcționale energetice și industriale″.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat tot în august, la Petroșani, că noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcțional în cursul lunii septembrie, precizând că pentru acest lucru mai trebuie parcurși o serie de pași, între care și acordarea unui ajutor de stat, ce va trebui aprobat de Comisia Europeană. Legislația românească a decarbonării sistemului energetic prevede că grupul energetic Paroșeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, va asigura, până la finalul anului 2030, neutralizarea huilei rezultate ca urmare a lucrărilor de punere în siguranță a zăcămintelor de profil de la minele Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan. Pentru această activitate vor fi acordate ajutoare de stat, care trebuie autorizate de către Comisia Europeană.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic hunedoara
dare în plată active complexul energetic hunedoara
închidere mine huilă valea jiului