Tranzacția prin care Emma Capital, controlat de Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia, cumpără un trader de gaze din Voluntari a fost finalizată. Tranzacția, anunțată de Profit.ro - aproape 9 milioane euro

Tranzacția prin care Emma Capital, controlat de Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia, cumpără un trader de gaze din Voluntari a fost finalizată. Tranzacția, anunțată de Profit.ro - aproape 9 milioane euro

Jiri Smejc

scris 9 iul 2018

Operațiunea prin care traderul de gaze Covi Construct din Voluntari, pe piață din 2001 și cu afaceri de peste 32,1 milioane lei în 2016, este cumpărat de fondul de investiții Emma Capital, controlat de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, partener cu Petr Kellner, cel mai bogat investitor din Cehia, a fost finalizată, după ce în primăvară a obținut și avizul Consiliului Concurenței. Tranzacția a fost anunțată în ianuarie de Profit.ro, având o valoare de aproape 9 milioane euro.

Jiří Šmejc este unul dintre cei mai mari investitori în jocuri de noroc, implicat și în energie și pregătind noi achiziții de firme românești, cum a anunțat Profit.ro.

Firma a fost cumpărată cu 8,87 milioane euro printr-un vehicul de investiții din Cipru, Ligatne Limited.

Până în prezent, acționari erau Raluca Pătrașcu, Mircea Săndulescu și o altă firmă din Cipru, în acționariat din 2010.

Bani de la \ CITEȘTE ȘI Bani de la "salteaua" Guvernului pentru urmările unei privatizări eșuate de acum 20 de ani, tranșată într-un tribunal internațional. Statul nu vrea să-și creeze reputație externă de rău-platnic. La precedentul caz, România a ajuns restanțieră pe titluri d

Firma din Voluntari, cu 57 de angajați, a avut în 2016 o cifră de afaceri de 32,1 milioane lei, cea mai mare din ultimii 10 ani, și un profit net de 1,6 milioane lei, în scădere de la cele 2,7 milioane lei din 2015 și 3,3 milioane lei din 2014. 

Anul trecut, firma a avut afaceri de 31,7 milioane lei, dar a raportat o pierdere de 1,19 milioane lei, primul minus din ultimii 10 ani.

Ligatne a mai operat pe piața de gaze din România, în 2007, când a cumpărat acțiunile Gaz Sud, și în 2013, când a preluat Petrom Distribuție Gaze.

În ultimii 15 ani, Jiří Šmejc a fost unul dintre cei mai importanți antreprenori din Europa Centrală, dezvoltând grupul Home Credit Group, furnizor de credite, și fondul de investiții Emma. În 1999, Jiří Šmejc a intrat în acționariatul postul de televiziune NOVA din Cehia, intrând ulterior în parteneriat cu Kellner și ajungând că dețină o participație de 34% din TV Nova Group.

În 2005, Jiří Šmejc și Petr Kellner au vândut TV NOVA către compania americană CME pentru aproximativ 1 miliard de dolari și și-au unificat toate celelalte active, în grupul PPF.

DOCUMENT RADET București, în insolvență, majorează salariile angajaților de Ziua Muncii pentru a nu-i pierde în favoarea concurenței CITEȘTE ȘI DOCUMENT RADET București, în insolvență, majorează salariile angajaților de Ziua Muncii pentru a nu-i pierde în favoarea concurenței

În 2012, Jiří Šmejc și Petr Kellner au convenit asupra divizării proprietății comune, iar Šmejc și-a înființat propriul grup de investiții, Emma, în care a fost de la bun început acționar majoritar, implicându-se în afaceri precum jocurile de noroc din Cehia, Grecia, Austria și Italia, fiind astăzi unul dintre cei mai importanți investitori de pe piața europeană a jocurilor de noroc.

La rândul său, Kellner operează în România pe piața imobiliară, având prima achiziție în toamna anului 2016, când a preluat proiectul de birouri Metropolis Center de lângă sediul Guvernului, pentru o tranzacție, anunțată atunci de Profit.ro, de 50 milioane euro.

Kellner este pe locul 105 în clasamentul Forbes cu o avere de 15,1 miliarde dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
kellner
covi
tranzactie