″În discuțiile pe care le-am avut astăzi cu principalii consumatori, am convenit că fiecare dintre dânșii va lua măsuri pentru reducerea voluntară a consumului în orele de seară, funcție de profilul pe care îl au și de tehnologia pe care o operează. Pentru că unii pot să oprească exact într-un anumit interval orar și pot reporni ușor fără să li se afecteze procesul de producție. Alte companii nu-și permit acest lucru, trebuie să asigure un consum minim pentru ca instalațiile să poată funcționa în condiții normale.
Una dintre măsurile pe care o parte din companii le-au pus în practică în aceste zile este intrarea în mentenanță și reparații (operațiuni programate însă cu mult înainte - n.r.)
Două companii importante, mari consumatori de energie, Dacia și Ford, sunt de astăzi cu producția oprită până pe data de 19 (august – n.r.), ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 MW. Această decizie o vor lua și alte companii, astfel încât să avem o reducere voluntară a consumului de energie la orele de seară″, a spus Bolojan.
Cea mai mare capacitate individuală instalată de consum de energie electrică din România este cea deținută de producătorul de aluminiu Alro Slatina, de peste 900 MW.
Guvernul a discutat astăzi cu marii consumatori industriali de energie electrică planificări de reduceri voluntare de consum în orele de vârf, după oprirea reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă, din cauza secetei, la care se adaugă riscul ca și cel de-al doilea să fie oprit, din același motiv, caz în care România ar rămâne fără circa 1.400 MW de putere de producție.
Discuțiile au fost purtate cu întreprinderi care consumă anual fiecare de la 50.000 MWh de electricitate în sus, numărul lor fiind de circa 80, au declarat, pentru Profit.ro, surse la curent cu procesul de elaborare a măsurilor de combatere a crizei.


Legislația în vigoare reglementează și situațiile în care astfel de reduceri devin obligatorii.
Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 stipulează:
Articolul 5
Securitate energetică. Măsuri de salvgardare
(...)
4) În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță.
(5) Măsurile de siguranță prevăzute la alin. (4) trebuie să afecteze cât mai puțin buna funcționare a pieței interne europene și să se rezume strict la remedierea situației de criză care le-a generat.
(6) Punerea în aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute la alin. (4) se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul de resort.
(7) Ministerul de resort notifică, în regim de urgență, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și Comisiei Europene măsurile de siguranță adoptate în fiecare caz.
În aplicarea legii, există un Regulament ANRE privind stabilirea măsurilor de salvgardare în situații de criză apărute în funcționarea Sistemului energetic național (SEN).
Acesta prevede că operatorul de transport și sistem (OTS) Transelectrica determină probabilitatea apariției unei situații de criză în funcționarea SEN, în baza analizelor pe termen scurt (zile) și mediu (luni) a adecvanței SEN, iar cu cel puțin 5 zile înainte de instalarea unei situații de criză, propune ANRE și ministerului de resort aplicarea de măsuri de salvgardare:


După cum a transmis public Guvernul, a fost deja decisă încărcarea grupurilor până la puterea maximă disponibilă, precum și solicitarea de ajutor de avarie de la vecini.
Doar în ultimă instanță, se poate dispune ″limitarea în tranșe a consumului de energie electrică, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului și în conformitate cu prevederile Normativului de limitări″.
Procedura operațională a Transelectrica privitoare la elaborarea și aplicarea Normativului de limitări prevede că Normativul este întocmit pe categorii de clienți finali grupați pe profile de activitate, în 4 tranșe și irigații, fiind incluși toti clienții finali cu consum de tip industrial și clienți finali sezonieri.
″Volumul total ce poate fi redus simultan prin limitare trebuie să reprezinte cel putin 800 MW (valoare similară rezervei terțiare rapide) și până la 20% din consumul mediu SEN estimat pentru perioada de iarnă/vară (...)″, scrie în documentul citat, care poate fi citit integral aici.

Operatorii de distribuție transmit de două ori pe an, până la 1 august, respectiv 1 februarie, la Dispecerul Energetic Național (DEN) din cadrul Transelectrica, listele cu clienții finali racordați la rețelele de distribuție care sunt propuși a fi incluși în Normativul de limitări, alimentați din stațiile SEN. Listele vor fi completate cu datele necesare actualizării volumului tranșelor Normativului de limitări pentru perioada de iarnă (01.10 – 30.03), respectiv vară (01.04 – 30.09).
La rândul lor, clienții finali racordați direct la rețeaua de transport transmit la DEN, de două ori pe an, până la 01.08 respectiv 01.02, lista cu datele necesare actualizării/includerii în Normativul de limitări.
DEN centralizează de două ori pe an volumul total al tranșelor Normativului de limitări, pentru perioada de iarnă (01.10 – 31.03) până la 01.09 și pentru perioada de vară (01.04 – 30.09) până la 01.03.
Normativul de limitări este aprobat de conducerea Transelectrica.




















