ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională poate decide liberalizarea completă și imediată a pieței de energie

ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională poate decide liberalizarea completă și imediată a pieței de energie
scris 20 dec 2019

Curtea de Apel București a admis solicitarea Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, controlat de stat prin Ministerul Economiei și Energiei, de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea modificărilor la Legea energiei impuse prin OUG nr. 114/2018, prin care au fost reintroduse tarifele reglementate la energie pentru consumatorii casnici și li s-a impus marilor producători Hidroelectrica și Nuclearelectrica să își vândă o bună parte din producție furnizorilor de ultimă instanță ai populației la preț reglementat aprobat de ANRE, sub nivelul cotațiilor pieței, compus din costuri plus marjă de profit fixă de 5%.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cea mai mare parte a articolelor din Legea energiei vizate de sesizarea de neconstituționalitate a Hidroelectrica se numără printre cele pe care Guvernul Orban intenționează să le modifice, prin asumarea răspunderii în Parlament. Modificările avute în vedere de Executiv vizează însă doar termenele de aplicare a unor prevederi introduse anterior prin OUG nr. 114/2018 și OUG nr. 19/2019, nu substanța respectivelor prevederi.

Astfel, în forma preconizată de Guvernul Orban, Hidroelectrica reclamă ca neconstituționale următoarele prevederi din Legea energiei: 

Reabilitarea Cazinoului Constanța, blocată de mulți ani, poate începe, anunță fostul ministru PSD al Dezvoltării. Când era la putere, ministrul a bătut degeaba drumul până pe litoral CITEȘTE ȘI Reabilitarea Cazinoului Constanța, blocată de mulți ani, poate începe, anunță fostul ministru PSD al Dezvoltării. Când era la putere, ministrul a bătut degeaba drumul până pe litoral

"Până la 31 decembrie 2020, pentru clienții casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiții reglementate de către ANRE".

"Pe piața reglementată, autoritatea competentă (ANRE – n.r.) are dreptul: (...) d) să aprobe și să publice tarifele aplicate de furnizorii de ultimă instanță clienților casnici pentru perioada până la 31 decembrie 2020".

"Producătorii au, în principal, următoarele obligații: (...) b1) să livreze furnizorilor de ultimă instanță, până la 31 decembrie 2020, energia electrică necesară asigurării consumului clienților casnici pentru care se aplică tarife reglementate, în conformitate cu reglementările elaborate de ANRE".

"Prețurile de vânzare a energiei electrice livrate de producători furnizorilor de ultimă instanță conform prevederilor art. 28 lit. b1) (destinate clienților casnici ce beneficiază de tarife reglementate – n.r.) se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate de ANRE".

UE prelungește cu șase luni sancțiunile impuse Rusiei în urma anexării Crimeei în 2014 CITEȘTE ȘI UE prelungește cu șase luni sancțiunile impuse Rusiei în urma anexării Crimeei în 2014

Hidroelectrica reclamă că aceste prevederi încalcă mai multe articole din legea fundamentală, respectiv principiul supremației Constituției și a legilor, principiul accesului liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, principiul libertății economice, principiul restrângerii drepturilor doar prin lege și în caz de nevoie și prevederile cu privire la economia de piață și la libertatea comerțului.

În demersul său de contestare în justiție a modului în care i s-a impus să își vândă o parte din producție furnizorilor de ultimă instanță pentru populație la preț reglementat, în urma celebrei și controversatei OUG nr. 114/2018, conducerea executivă a Hidroelectrica și-a dat mâna cu "patronii" minoritari de la Fondul Proprietatea, care dețin 20% din acțiunile companiei, dar și cu "proletarii" din Sindicatul Hidrosind al salariaților societății.

În prezent, Hidroelectrica se judecă cu ANRE în 2 procese pe această temă, în care cere anularea Ordinului ANRE nr. 10/2019 de aprobare a metodologiei de stabilire a respectivului preț reglementat, precum și Decizia ANRE nr. 324/2019, prin care instituția a stabilit efectiv cantitatea de energie electrică pe care Hidroelectrica este obligată să o livreze anul acesta pe piața reglementată, precum și prețul exact de vânzare a acesteia. Ordinul ANRE nr. 10/2019 și Decizia ANRE nr. 324/2019 au fost contestate în justiție și de către Fondul Proprietatea, în acțiuni separate.

Guvernul a împrumutat 1 miliard de lei de la bănci CITEȘTE ȘI Guvernul a împrumutat 1 miliard de lei de la bănci

Demersurile sunt sprijinite și de către Sindicatul Hidrosind, în contextul negocierilor cu conducerea Hidroelectrica pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă. "Negocierile vor fi dificile, având în vedere contextul politic și economic actual. Un impediment major îl constituie OUG 114, cea cu reglementarea prețului la energia vândută de Hidroelectrica marilor furnizori. Nu știm, încă, ce cantitate și la ce preț reglementat vom fi obligați să furnizăm în 2020. Hidrosind și subsemnatul, în nume propriu, am atacat în instanță ordinul ANRE care stabilește modul de reglementare pentru Hidroelectrica. De asemenea, am făcut cereri de intervenție în dosarele deschise de Hidroelectrica și Fondul Proprietatea pe același subiect. Ce va ieși din aceste acțiuni, vom vedea", anunța în octombrie liderul Hidrosind, Nicolae Aurariu, pe un forum al sindicatului.

Potrivit celui mai recent proiect de ordin al ANRE pe această temă, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020, Hidroelectrica și Nuclearelectrica vor avea obligația de a livra furnizorilor de ultimă instanță, în semestrul I 2020, maximum 75% din necesarul de consum al clienților casnici pentru care se aplică tarife reglementate, iar în semestrul II 2020 - maximum 60%.

"Ne aflăm într-un moment critic. Noi suntem în România Ordonanței 114, suntem în noiembrie și îmi amintesc, dar nu cu bucurie, că atunci când a fost emisă celebra ordonanță și Ordinul 10 al ANRE, Hidroelectrica a atras atenția asupra unor elemente: prețul la populație nu va scădea. Nu a scăzut. Mai mult, pe statistici veți observa o migrație din regim reglementat în regim concurențial a unui TWh, ceea ce înseamnă că piața concurențială a oferit mai multe beneficii consumatorilor finali (...) Da, prețurile (pe piața concurențială, n.r.) au crescut și este un element asupra căruia Hidroelectrica a atras atenția: când se va reveni la piața reglementată, prețul pe piețele concurențiale va crește. Nimeni nu își pune problema să facă o analiză în sistemul energetic, să vedem ce ne-am propus, unde am ajuns, unde mergem mai departe, cum mergem mai departe. Pentru că îmi este foarte greu, în calitate de director al acestei companii, să explic acționarilor - din care 80% este statul român - de ce a fost obligată Hidroelectrica să suporte o pierdere de 189 milioane lei până în acest moment (bani neîncasați din diferența dintre prețul pieței libere și prețul reglementat, n.r.), de ce a trebuit să subvenționăm alte companii. Ni se tot vorbește de niște pierderi, dar nimeni nu ne spune care este cauza acestor pierderi. A fost eroare de reglementare? A fost eroare de management? A fost lăcomie? Nu știm. Ordonanța s-a dat într-o noapte, dereglementarea într-un an și jumătate. După părerea mea, acest calendar de dereglementare nu face decât să continue prevederile din OUG 114, cu o mică diferență de perioadă”, declara, luna trecută, directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
preturi reglementate energie
tarife reglementate energie consumatori casnici
oug 114/2018
abrogare oug 114/2018
calendar liberalizare preturi energie
scumpire energie
hidroelectrica