Presiunea din sistemul național de gaze se situează de 3 zile peste nivelul superior de prealertă, marți cantitatea de gaze din sistem depășind 49 milioane metri cubi, maxim al ultimilor doi ani. Ultima oară când a fost depășit acest nivel, în ianuarie 2018, Transgaz a ordonat celor doi producători autohtoni limitarea cu 25% a producției, în cazul Romgaz, respectiv cu 40%, în cazul OMV Petrom, motivând că există riscul unei explozii.
Starea optimă a sistemului național este de 44 miloane mc plus/minus un milion mc, iar cea normală este cuprinsă între 38 și 48 milioane mc. În cazul în care cantitatea coboară sub 38 milioane mc sau crește peste 48 milioane mc, sistemul național se află în stare de prealertă. Iar dacă volumul coboară sub 33 milioane mc sau se ridică peste 50 milioane mc, sistemul se află în stare de alertă.
Marți, în sistemul de transport operat de Transgaz se afla un volum efectiv de gaze naturale de 49,05 milioane metri cubi sau 525,5 GWh, la numai un milion mc de intrarea în starea de alertă.
Și mai îngrijorător este faptul că acest nivel a fost înregistrat în condițiile în care în ultimele trei zile extragerile de gaze din depozite s-au redus considerabil, de la un nivel de 189 GWh/zi pe 6 decembrie la 65,56 GWh/zi pe 15 decembrie.
Nici vremea nu ține cu Transgaz, operatorul sistemului, în ultimele zile fiind înregistrat un proces de încălzire, care a condus la o reducere a consumului.
Pentru ca sistemul să nu intre în stare de alertă, Transgaz ar putea ordona fie reducerea importurilor, fie cea a producției interne, fie înmagazinarea suplimentară.
Ultima soluție este cea mai facilă numai că depozitele din România sunt deja pline într-un procent de peste 90%. În prezent, în România sunt depozitați 30,12 TWh, din capacitatea totală de 32,99 TWh. Cum sistemul autohton este unul care nu permite în același timp și injectarea și extragerea de gaze din depozite, Romgaz ar trebui să deschidă unele depozite pentru injectare, celelalte urmând a fi folosite pentru extragere. Depozitele de la Ghercești și Sărmășel sunt pline 100%, cele de la Bălăceanca și Urziceni fiind umplute numai în procent de 74%. Numai că acestea sunt depozite mici, de sub 3 TWh. Cel mai mare depozit al Romgaz, de la Bilciurești, în care se află înmagazinați 12 TWh, este plin doar în proporție de 84,39%, ceea ce ar putea permite deschiderea sa în vederea injectării. Numai că s-ar putea ca acesta să alimenteze o zonă deficitară de gaze.
În ceea ce privește limitarea importurilor, ea se poate face fără costuri numai în ceea ce privește capacitățile rezervate interuptibile. Numai că din Ungaria, fluxul fizic se situează la 30 GWh/zi, la jumătate din capacitatea fermă rezervată de 66 GWh/zi. Din Bulgaria nu mai este importat gaz, în timp ce din Ucraina intră zilnic aproximativ 70 GWh, sub capacitatea fermă rezervată de 90,5 Gwh/zi. În cazul în care decide limitarea importurilor, Transgaz va trebui să-i despăgubească pe cei care și-au rezervat capacități ferme.
Iar de export nu se poate pune problema. Ca urmare a politicii izolaționiste a politicienilor autohtoni, dar și a Transgaz, România poate efectiv să exporte gaz doar în Ungaria, țară cu o capacitate de depozitare de două ori mai ridicată și care nu are nevoie de gaz.
Rezultă că singura soluție practică, în situația în care vremea nu va ține cu Transgaz, este limitarea producției interne, situată în prezent la 278 GWh/zi. În ianuarie 2018, când linepack-ul a sărit peste 50 milioane mc cubi, Transgaz a ordonat Romgaz reducerea producției cu 25%, iar OMV Petrom cu 40%.
Interesant este că la numai o lună după aceea, la finalul lunii februarie 2018, timp de câteva zile, cantitatea de gaze din sistemul național de transport s-a situat în apropierea nivelului de 33-34 milioane de metri cubi, sub limita de funcționare la parametri normali a acestuia, ca urmare a consumului mare, determinat de temperaturile extrem de scăzute.
Pentru a majora cantitatea de gaze din sistemul de transport, Guvernul a cerut închiderea centralelor pe gaz de la Brazi (operată de OMV Petrom) și Iernut (operată de Romgaz). Solicitarea a fost făcută în urma deciziei Gazprom de a satisface doar 25% din cantitatea de gaze solicitată de România.
Mai multe companii din domeniul energetic au fost amendate la acea dată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) cu o sumă cumulată de peste 1 milion de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor legale de asigurare a unui volum de gaze suficient acoperirii cererii contractuale.
Legislația din domeniu (codul de rețea) este destul de vagă în ceea ce privește situația de abudență de gaze în sistem. Este extrem de detaliată cu măsurile care trebuie luate în condiții de penurie de gaze, nu și în ceea ce privește actuala situație, caracterizată de un volum prea mare de gaze în raport cu producția. După modelul reglementatorului din domeniul financiar-bancar, BNR, care își asumă costurile swap-urilor efectuate în vederea asigurării unei mase monetare neinflaționiste (sau nedeflaționiste, după caz), și operatorul de sistem din domeniu, Transgaz ar trebui ca, în contul taxelor și comisioanelor percepute, să sterilizeze piața. Astfel, Transgaz ar trebui să-și asume costul swap-ului dintre cantitățile achitate și depozitate de furnizori (la cererea ANRE) și gazul din producția internă. Cu alte cuvinte, pentru a nu se crea o presiune suplimentară în sistemul de transport, furnizorii ar trebui să se alimenteze din producția curentă și nu din depozite, costul suplimentar efectuării acestui schimb urmând a fi suportat de Transgaz, care are posibilitatea legală de a deține gaze necesare echilibrării sistemului.
