Prin proiectul de hotãrâre vor fi menținute toate mãsurile aflate în prezent în vigoare, inclusiv mecanismul de diminuare temporarã a accizei la motorina standard, limitarea adaosului comercial la carburanți, regimul de monitorizare a exporturilor și livrãrilor intracomunitare, precum și celelalte mãsuri instituite prin Legea nr. 162/2026, arată Finanțele într-un comunicat.
Potrivit evaluãrilor Ministerului Finanțelor, la nivelul actual al pieței, încetarea mãsurii de reducere a accizei ar determina o creștere estimatã a prețului motorinei de aproximativ 0,85 lei pe litru. În condiții de piațã neschimbate, prețul mediu al motorinei ar putea crește de la aproximativ 10,90 lei/litru la circa 11,75 lei/litru, ceea ce ar însemna un cost suplimentar de aproximativ 42 de lei pentru alimentarea unui autoturism cu un rezervor de 50 de litri.
Menținerea mãsurilor contribuie la limitarea presiunilor inflaționiste și la protejarea puterii de cumpãrare a populației, în special în sezonul rece, precum și la reducerea impactului costurilor de transport asupra prețurilor bunurilor și serviciilor.
Totodatã, proiectul sprijinã mediul de afaceri, în special sectoarele transporturilor, agriculturii și logisticii, prin menținerea unor costuri mai reduse cu carburanții.
Hotãrârea trebuie adoptatã și publicatã înainte de 31 octombrie 2026 pentru a asigura continuitatea mãsurilor aflate în prezent în aplicare.
Prin proiectul de hotărâre se propune prelungirea duratei situației de criză instituite pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027 inclusiv, respectiv pentru perioada maximă de 3 luni permisă de lege. Pe această perioadă se aplică în continuare toate măsurile de protecție, fără modificarea parametrilor acestora, astfel:
- mecanismul de diminuare a accizei la motorina standard continuă pe segmentele bilunare cuprinse între 1 noiembrie 2026 și 31 ianuarie 2027, cu aceeași perioadă de referință fixă (1 februarie – 29 martie 2026), aceleași praguri și aceleași trepte de diminuare; primul segment acoperit este 1–15 noiembrie 2026, pentru care perioada de analiză este 16–26 octombrie 2026;
- limita adaosului comercial rămâne valoarea medie anuală din 2025, majorată o singură dată cu rata inflației, iar respectarea acesteia se verifică, potrivit art. 2 alin. (12) din Legea nr. 162/2026, ca medie pe întreaga durată a situației de criză, inclusiv perioada prelungită;
- contribuția pe venituri excepționale se datorează pentru lunile noiembrie 2026 – ianuarie 2027, în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 162/2026, cu declarare și plată până la data de 25 a fiecărei lunii următoare;
- regimul acordului prealabil pentru exporturi și livrări intracomunitare, derogarea privind conținutul de biocarburant, obligațiile de raportare și regimul contravențional se aplică în continuare.
Proiectul nu stabilește o nouă perioadă de referință și nici un nou an de referință. Prelungirea asigură continuitatea situației de criză instituite prin lege, fără întreruperea mecanismelor aflate în aplicare. Mecanismul de diminuare a accizei este autoreglabil: dacă VPM sau VM scad sub 5%, diminuarea nu intervine pentru segmentul următor, fără a fi necesar un act normativ. Dacă împrejurările care au determinat instituirea situației de criză încetează înainte de 31 ianuarie 2027, Guvernul poate dispune încetarea anticipată a situației de criză.
Evoluția pieței în ultimele 12 luni
După declanșarea crizei, în martie 2026, cotațiile și prețurile s-au menținut la niveluri ridicate, cu un nou vârf în septembrie – octombrie 2026. În septembrie 2026, față de octombrie 2025, cotația Platts motorină a crescut cu 121%, țițeiul Brent cu 58%, iar prețurile la pompă cu 38% (motorină) și 33% (benzină), deși prețul motorinei include diminuarea accizei:

















