Nou plafon, majorat, de la 1 ianuarie, pentru pensionarii care primesc compensare de 90% la medicamente

Nou plafon, majorat, de la 1 ianuarie, pentru pensionarii care primesc compensare de 90% la medicamente
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2023

Plafonul care permite pensionarilor accesul la medicamente compensate cu 90% va crește, începând cu 1 ianuarie 2024, de la 1.608 lei la 1.830 lei/lună inclusiv, potrivit unui proiect de act normativ pregătit în acest sens.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Măsura are în vedere faptul că, începând cu 1 ianuarie 2024, valorea punctului de pensie crește de la 1.785 lei la 2.032 lei, în urma majorării acestuia cu 13,8% față de valoarea actuală.

Reducere sau chiar scutire de impozit pe clădiri și terenuri - pentru donatorii de sânge și persoane cu dizabilități CITEȘTE ȘI Reducere sau chiar scutire de impozit pe clădiri și terenuri - pentru donatorii de sânge și persoane cu dizabilități

În prezent, programul social cu privire la compensarea cu 90% a medicamentelor are drept beneficiari pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari de până la 1.608 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, iar finanțarea se asigură în proporție de 50% din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și, respectiv, de 40% de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Sănătății sub formă de transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit datelor oficiale, în cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B, în perioada ianuarie 2023 - septembrie 2023, au fost eliberate un număr de 2.012.008 rețete aferente unui număr de 432.525 pensionari cu o valoare de consum de 238.418.563,50 lei.

Consumul total mediu lunar de medicamente pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 1.608 lei lună/inclusiv, este de aproximativ 26.490.952 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
plafon
pensie
pensionari
medicamente
compensare
90%
majorare