Acordul comercial dintre Marea Britanie și UE aduce puține progrese pentru centrul financiar londonez

Acordul comercial dintre Marea Britanie și UE aduce puține progrese pentru centrul financiar londonez
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 dec 2020

Uniunea Europeană nu poate decide încă să acorde Marii Britanii acces la piața sa financiară, chiar dacă Londra și Bruxelles-ul au convenit acordul comercial, a declarat un oficial al Comisiei Europene, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În timp ce acordul comercial încheiat joi stabilește regulile pentru industrii precum pescuitul și agricultura, acesta nu acoperă sectorul financiar, care este mult mai mare și mai influent, arată news.ro.

Au existat speranțe că acordul comercial va deschide calea unui acces mai mare al industriei financiare britanice la UE, dar Uniunea a indicat că nu se grăbește să facă acest lucru.

Taxe locale tăiate pentru restaurante, baruri, bâlci în Sinaia CITEȘTE ȘI Taxe locale tăiate pentru restaurante, baruri, bâlci în Sinaia

Bruxelles-ul a acordat acces pe piața financiară a UE pentru numai două activități, începând cu 1 ianuarie, data la care Marea Britanie va ieși de pe piața unică.

Banca Angliei a anunțat că ar putea avea loc perturbări pe piețe, dacă nu va fi acordat un acces mai mare.

La câteva minute după ce Marea Britanie și UE au salutat încheiere acordului, Executivul UE a anunțat că a dorit ”o serie de clarificări” privind modul în care britanicii se vor separa de regulile Unniunii după 31 decembrie.

”Din aceste motive, Comisia nu poate finaliza evaluarea echivalenței Marii Britanii în 28 de domenii (aflate în discuție) și din acest motiv nu poate lua decizii în acest moment. Evaluările vor continua”, a spus oficialul.

FOTO Cîțu, conducând prima reuniune de guvern, dezvăluie că Orban nu a adoptat ajutorul pentru HoReCa și turism și nici prelungirea șomajului tehnic și Kurzarbeit, cum anunțase CITEȘTE ȘI FOTO Cîțu, conducând prima reuniune de guvern, dezvăluie că Orban nu a adoptat ajutorul pentru HoReCa și turism și nici prelungirea șomajului tehnic și Kurzarbeit, cum anunțase

City of London nu a obținut un tratament special, rămânând la paritate cu centrul financiar din New York, în timp ce UE dorește reducerea dependenței de serviciile financiare din Marea Britanie.

Cele două părți intenționează ca până în martie 2021 să încheie un memorandum de înțelegere referitor la cooperarea în domeniul reglementărilor pentru serviciile financiare. Țări precum Canada și Statele Unite au o astfel de cooperare.

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
brexit