Acțiunile europene, la a șaptea lună de aprecieri consecutive. Cea mai lungă serie de câștiguri din 2013

Acțiunile europene, la a șaptea lună de aprecieri consecutive. Cea mai lungă serie de câștiguri din 2013
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 31 aug 2021

Acțiunile europene sunt pe cale să bifeze cea de a șaptea lună de câștiguri consecutive, în pofida îngrijorărilor legate de răspândirea variantei delta a coronavirusului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UPDATE 16:20 Principalii indici bursieri au trecut pe pierdere, după ce un oficial al Băncii Centrale Europene (BCE) a sugerat că instituția și-ar putea reevalua programele de stimulare lansate în pandemie.

Ritmul de recuperare din zona euro este suficient de rapid pentru a permite restrângerea programului de achiziții de obligațiuni în regim de urgență, a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, Robert Holzmann, membru în Consiliului guvernatorilor al BCE.

Stoxx 600 a pierdut câștigul din prima jumătate a zilei și consemna un declin de 0,32% în jurul orei 16:20, cu scăderi pe toate marile burse: -0,40% pentru DAX, -0,62% și -0,31% pentru CAC 40.

KFC prinde aripi după pandemie. Cel mai bun trimestru din istorie în România. Strategia de extindere, reluată CITEȘTE ȘI KFC prinde aripi după pandemie. Cel mai bun trimestru din istorie în România. Strategia de extindere, reluată

ȘTIRE INIȚIALĂ Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 se aprecia cu 0,16% în jurul orei 13:30 (ora României), la 473,44 puncte, după ce anterior a atins un maxim intraday de 473,94 puncte, susținut de companiile din tehnologie, industrie, chimie și minerit.

Indicele bursier, care urmărește evoluția celor mai mari 600 de companii din 17 țări europene, a urcat la un nou maxim record în prima jumătate a lunii, la finele unui raliu de 10 zile.

Câștigurile robuste raportate de companii și o rată de vaccinare relativ ridicată la nivel european au stimulat speranțele privind redresarea economiilor, în timp ce comentariile președintelui Fed de săptămâna trecută au atenuat temerile legate de o eventuală majorare prea timpurie a dobânzilor.

Indicele DAX de la Frankfurt avansa cu 0,60% la ora menționată vineri, CAC 40 de la Paris se aprecia cu 0,17%, în timp ce referința FTSE 100 de la Londra consemna un declin de 0,22%.

Analiștii estimează că acțiunile europene se vor menține la niveluri record până la finele anului, susținute de performanțele financiare ale companiilor. Printre riscurile citate se numără înăsprirea potențială a politicii monetare în SUA, alegerile din Germania, introducerea de noi măsuri de reglementare pentru companiile chineze prezente în străinătate, precum și  creșterea infecțiilor cu Covid-19.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
burse
castiguri consecutive
fed
inasprire politica monetara
dobanzi
rezultate companii