Acțiunile europene se corectează puternic, întrerupând un raliu de 6 zile

Acțiunile europene se corectează puternic, întrerupând un raliu de 6 zile
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 19 ian 2023

Acțiunile europene se corectează puternic joi, după șase ședințe consecutive de aprecieri, în contextul în care datele slabe privind consumul privat din SUA și comentariile intransigente ale bancherilor centrali au reaprins temerile legate de o eventuală recesiune globală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii bat în retragere în fața datelor care au relevat că producția manufacturieră din SUA s-a redus luna trecută, iar vânzările cu amănuntul au înregistrat cea mai mare scădere din ultimul an. Totodată, oficialii Rezervei Federale, dar și Banca Centrală Europeană (BCE) și-au menținut tonul agresiv privind creșterea în continuare a ratelor.

“Vânzările de peste noapte din SUA au dus la înrăutățirea sentimentului în Europa (...). De data aceasta, veștile proaste au fost cu adevărat proaste și nu mai degrabă pozitive, prin prisma implicațiilor pe care le-ar putea avea pentru ratele dobânzilor”, a comentat Russ Mould, directorul de investiții al brokerului britanic AJ Bell, citat de MarketWatch.

Bursa câștigă un procent, dar nu recuperează volumele CITEȘTE ȘI Bursa câștigă un procent, dar nu recuperează volumele

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 se corecta cu 1,33% în jurul orei 16:45, cel mai mare declin procentual pentru o singură ședință de la începutul anului.

Referința FTSE 100 de la Londra se deprecia cu 1,1%, indicele DAX de la Frankfurt cobora cu 1,4%, în timp ce indicele CAC 40 de la Paris consemna un recul de 1,7%, inclusiv în contextul protestelor împotriva reformei pensiilor anunțate de guvern.

Principalii indici bursieri de pe Wall Street au deschis tranzacțiile în scădere, după ce miercuri au înregistrat cea mai slabă zi de la jumătatea lunii decembrie. Dow Jones și S&P 500 se depreciau cu circa 0,6% la ora menționată, iar Nasdaq Composite consemna un declin de 0,9%.

Pe piețele valutare, yenul s-a apreciat cu 0,7% față de dolarul american, la 127,95 unități, ștergând o parte din scăderile din ziua precedentă, când, spre surprinderea piețelor, Banca Japoniei (BOJ) a rămas fermă în abordarea sa privind dobânzile ultra-joase, scrie Reuters.

BOJ a urmărit o politică monetară relaxată timp de decenii, în încercarea de a genera inflație și creștere economică, dar există îndoieli că va putea continua în acest fel, iar traderii au vândut obligațiuni guvernamentale japoneze și au cumpărat yeni, în condițiile în care estimează o schimbare a politicii în viitorul apropiat.

Euro s-a apreciat cu 0,3%, la 1,0828 dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
scaderi burse
temeri recesiune
bursa wall street
corectii actiuni