Condusă de Radu Ghețea, Libra Bank vrea să emită în premieră obligațiuni

Condusă de Radu Ghețea, Libra Bank vrea să emită în premieră obligațiuni
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 16 oct 2019

Consiliul de administrație al Libra Internet Bank cheamă acționarii să voteze pentru aprobarea unei emisiuni de obligațiuni. Detaliile emisiuni urmează să fie stabilite de către conducerea băncii.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Libra Bank este condusă, din luna august, la nivelul Consiliului de administrație de către Radu Ghețea, fostul președinte al CEC Bank.
Adunarea generală extraordinară a acționarilor va fi în 18 noiembrie, la sediul central al băncii de pe Calea Vitan.

Practic, toate detaliile privind emisiunea de obligațiuni, de la suma împrumutată, la tipul și rata dobânzii, moneda, scadența, respectiv tipul de obligațiune, urmează să fie stabilite de către Consiliul de Administrație.

GRAFIC Lira sterlină a urcat la cel mai ridicat nivel al ultimelor 5 luni față de euro și dolar pe fondul informațiilor că UE și Marea Britanie sunt aproape de un acord privind Brexit CITEȘTE ȘI GRAFIC Lira sterlină a urcat la cel mai ridicat nivel al ultimelor 5 luni față de euro și dolar pe fondul informațiilor că UE și Marea Britanie sunt aproape de un acord privind Brexit

Banca este controlată, indirect, de fondul de investiții New Century Holdings, administrat în România de omul de afaceri Andrei Siminel, care deține și o cotă de aproape 6% din bancă.

Emisiunile de obligațiuni permit băncilor să atragă finanțare pe termen lung și chiar să crească rata de solvabilitate, în cazul în care titlurile sunt subordonate. În acest an am avut și o premieră în piață, după ce Alpha Bank a împrumutat 200 de milioane de euro prin obligațiuni garantate cu ipoteci.

Libra a încheiat anul trecut cu un profit net de 95,8 milioane de lei, în creștere cu 61% față de 2017. De asemenea, activele nete au crescut la aproape 5,5 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de anul anterior. La jumătatea lui 2019, banca avea un profit net de 51 de milioane de lei, cu o zecime peste nivelul din perioada corespondentă din 2018, în timp ce activele nete au crescut cu 12% față de finele lui iunie 2018 și cu 2% de la începutul anului.

Banca avea o cotă de piață de 1,2% la finele lui 2018, fiind pe locul 16 în sistem, în creștere cu un loc față de 2017.

Libra a obținut în această toamnă o dublare a plafonului de garanții de la Fondul European de Investiții, putând emite credite de până la circa 400 de milioane de lei către întreprinderile mici și mijlocii.

Banca are 53 de sucursale în țară și trei centre de IT deschise în București, Craiova și Cluj.

viewscnt
Afla mai multe despre
libra internet bank
obligatiuni
emisiune obligatiuni