Datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei și este, din nou, peste 50% din PIB

Datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei și este, din nou, peste 50% din PIB
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 15 mai 2023

Datoria statului, aflată într-o creștere constantă de-a lungul anilor, a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei. Totodată, gradul de îndatorare raportat la PIB a depășit nivelul de 50% și a ajuns la 50,1%, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, în februarie, datoria a ajuns la 706,5 miliarde lei (50,1% din PIB), față de 695 miliarde lei (49,2% din PIB), în ianuarie, și 667,3 miliarde lei (47,2% din PIB), în decembrie.

EXCLUSIV Legea care urma să interzică plata salariilor cash, întoarsă la comisii. Inițiatorii renunță la obligația plății pe card, înlocuind-o cu drept al salariatului de a opta CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Legea care urma să interzică plata salariilor cash, întoarsă la comisii. Inițiatorii renunță la obligația plății pe card, înlocuind-o cu drept al salariatului de a opta

Nivelul de îndatorare raportat la PIB depinde destul de mult de evoluția PIB nominal, de ritmul împrumuturilor, dar și de sumele care ajung la plată în cursul anului în contul datoriei.

Ministerul Finanțelor a împrumutat în primele luni ale anului mult, scopul fiind de a-și acoperi cât mai mult din necesarul pentru tot anul în perioadele mai favorabile ale piețelor financiare. De altfel, Profit.ro a scris că prefinanțarea masivă din ianuarie și februarie fac probabilă o depășire, din nou, a pragului de 50% în ce privește îndatorarea.

Pragul de 600 de miliarde de lei a fost depășit în aprilie anul trecut.

Îndatorarea statului a mai fost peste 50% și în primele trei luni din 2022 (pentru martie 2022 a fost ulterior revizuit sub 50% ca urmare a revizuirii PIB nominal, baza la care se face calculul).

Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că depășirea pragului de 50% în ceea ce privește îndatorarea presupune ca Guvernul să prezinte în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei în PIB, urmând ca programul să cuprindă, fără a se limita la acestea, și măsuri care determină înghețarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public. Autoritățile au transmis, la momentul la care s-a depășit prima dată pragul de 50%, că nu agreează măsuri restrictive, cum ar fi înghețarea salariilor, și preferă o ieșire din această situație prin investiții și creștere economică. În plus, pentru a se declanșa prevederea din lege, nivelul datoriei de peste 50% ar trebui să fie și transmis către Eurostat ca nivel oficial al datoriei, acțiune pentru care autoritățile au o perioade de timp suficient de lungă ca avansul PIB nominal să ducă din nou gradul de îndatorare sub 50% din PIB.

EXCLUSIV Sever Mureșan amenință că preia controlul First Bank România în baza unei sentințe istorice legată de Banca Dacia Felix, într-o încercare de a opri o executare silită împotriva sa CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sever Mureșan amenință că preia controlul First Bank România în baza unei sentințe istorice legată de Banca Dacia Felix, într-o încercare de a opri o executare silită împotriva sa

Pentru finalul anului 2023, Guvernul estimează un nivel de îndatorare de 47,1% din PIB.

Ce spune Ministerul Finanțelor

"Indicatorul datorie guvernamentală calculat în conformitate cu metodologia Uniunii Europene, pe baza datelor preliminate, exprimat ca procent în PIB, se situează la nivelul de 50,1% din PIB, la sfârșitul lunii februarie 2023. Conform metodologiei Uniunii Europene ponderea datoriei guvernamentale în PIB s-a calculat luând în considerare PIB-ul realizat în anul 2022 comunicat de către INS. Odată cu publicarea de către INS a PIB-ului pentru trimestrul I 2023, indicatorul ponderea datoriei guvernamentale în PIB urmează sa fie revizuit și se va republica.

În vederea menținerii indicatorului datorie guvernamentala în PIB la un nivel sustenabil Guvernul are în vedere următoarele măsuri privind stimularea creșterii economice:

  • Cheltuielile pentru investiții publice pentru anul 2023, sunt estimate să ajungă la 7,2% din PIB. Investițiile publice sunt așteptate să aibă un impact pozitiv asupra potențialului de creștere al economiei, mai ales în condițiile unei perspective economice afectate de incertitudini generate de tensiunile geo-politice, creșterea prețurilor produselor energetice, blocajele pe lanțurile de aprovizionare, înăsprirea condițiilor financiare, etc. În plus, România va beneficia considerabil de pe urma mecanismelor de finanțare europene pe care le are la dispoziție. Astfel, în cadrul politicii de Coeziune 2021-2027, România are alocate fonduri europene în valoare de 31,35 miliarde euro, iar prin Mecanismul de redresare și reziliență, are un buget alocat de 27 miliarde euro din care 12,1 miliarde euro sunt finanțări nerambursabile, iar 14,9 miliarde euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut."

Guvernul a împrumutat în patru luni jumătate din cât are nevoie tot anul

EXCLUSIV Lovitură pentru Guvern - BNR recuperează peste 2 miliarde de lei din banii vărsați la buget CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lovitură pentru Guvern - BNR recuperează peste 2 miliarde de lei din banii vărsați la buget

Împrumuturile Guvernului au ajuns la 84,1 miliarde de lei pentru primele patru luni ale anului, conform calculelor Profit.ro, după ce în aprilie statul a atras fonduri de 12 miliarde de lei în urma unor împrumuturi de la bănci și investitori mari de pe piața internă, prin titluri de stat vândute populației la bursă, dar și ca urmare a unei emisiuni de titluri de stat pentru populație pe Bursa de Valori București. Trebuie precizat că, în cadrul sumei totale a împrumuturilor de 84,1 miliarde lei, două împrumuturi din ianuarie totalizând 4,7 miliarde lei (de 3,4 miliarde lei pe o lună și 1,3 miliarde lei pe 3 luni) au ajuns la scadență și au fost rostogolite cu alte împrumuturi.

Cea mai mare parte a sumei de peste 84 miliarde de lei a fost împrumutată în ianuarie, 55,3 miliarde de lei, inclusiv prin ieșiri pe piețele externe.

Pentru întreg anul este nevoie de împrumuturi de 160 miliarde lei - 68,4 miliarde lei pentru acoperirea deficitului, iar restul pentru plata de datorii vechi ajunse la scadență. Împrumuturile mari din primele luni ale anului au determinat și o concentrare consistentă de costuri cu dobânzi în cheltuielile statului în aceste luni, dar estimarea pentru întreg anul rămâne la 27,8 miliarde lei, similar cu anul trecut.

Situația datoriei publice

Datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei și este, din nou, peste 50% din PIB

viewscnt
Afla mai multe despre
imprumut
guvern
titluri de stat
obligatiuni
ministerul finantelor
datorie publica