Fostul director general al FMI Rodrigo Rato, judecat pentru cheltuieli ilegale cu cardul

Fostul director general al FMI Rodrigo Rato, judecat pentru cheltuieli ilegale cu cardul
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 sep 2016

Un fost director general al FMI, Rodrigo Rato, este judecat pentru cheltuieli ilegale cu cardul, într-un caz în care sunt implicați 65 de oficiali ai băncilor Bankia și Caja Madrid, devenit un simbol al exceselor făcute de fostele bănci de economii din Spania, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rato a cheltuit cu cardul de serviciu 99.000 de euro, iar cheltuielile cumulate făcute cu cardurile de cei 65 de oficiali în perioada 2003-2012 se ridică la peste 12 milioane de euro, a anunțat în februarie Curtea Națională..

Cazul ”cardurilor negre”, așa cum a fost numit de presă, este audiat luni la un tribunal din San Fernando de Henares, din apropierea Madridului, scrie News.ro.

Procesul începe pe fondul încercărilor premierului în exercițiu Mariano Rajoy de a obține sprijinul pentru un al doilea mandat, în timp ce mai mulți oficiali ai Partidului Popular sunt acuzați de corupție.

În afară de cazul lui Rato, care a fost vicepremier în guvernul lui Jose Maria Aznar, un număr de oficiali ai partidului urmează să fie judecați în octombrie pentru că ar fi beneficiat de comisioane ilegale în perioada 1999-2005.

VIG: Nu suntem un fond speculativ, rămânem în România, dar avem nevoie de condiții favorabile business-ului în asigurări CITEȘTE ȘI VIG: Nu suntem un fond speculativ, rămânem în România, dar avem nevoie de condiții favorabile business-ului în asigurări

Rato a devenit președinte ale Caja Madrid în 2010 și a coordonat crearea grupului Bankia, prin fuziunea băncii cu alte șase bănci de economii.

Riscul de faliment al grupului Bankia în 2012 a obligat guvernul Spaniei să ceară un program de salvare de 41 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene, din cauza temerilor că cheltuielile pentru salvarea băncii vor afecta grav finanțele publice.

Cheltuielile făcute cu cardul de Rato au inclus 1.584 de euro pentru bijuterii, 3.547 de euro pentru băuturi alcoolice, dar și cheltuieli minore cum ar fi taxe de autostradă.

Rato  a returnat circa 99.000 de euro cheltuite cu cardul, a anunțat Curtea Națională, care a decis judecarea sa.

viewscnt
Afla mai multe despre
fmi
rodrigo rato