Italienii de la UniCredit au făcut profit de 48 milioane euro în România la șase luni, în urcare cu 76%

Italienii de la UniCredit au făcut profit de 48 milioane euro în România la șase luni, în urcare cu 76%
scris 3 aug 2016

Grupul italian UniCredit a obținut un profit consolidat în România de 48 milioane euro în prima jumătate a anului, în urcare cu aproape 76% de la 27 milioane euro în perioada similară din 2015, în contextul avansului puternic al veniturilor din tranzacții, în special în trimestrul al doilea, și al majorării portofoliului de credite și depozite.

Profitul operațional a crescut cu 20,8%, de la 89 milioane euro în ianuarie-iunie 2015 la 108 milioane euro, potrivit raportului financiar al grupului italian.

Evoluția a fost sprijinită de majorarea cu 27% a veniturilor din tranzacții, până la 47 milioane euro, din care peste două treimi (29 milioane euro) în trimestrul al doilea. Veniturile din dobânzi au urcat cu 3,2% în primele șase luni ale anului, la 101 milioane euro, în timp ce veniturile din taxe și comisioane au crescut cu 12%, la 36 milioane euro.

Volumul creditelor acordate de UniCredit în România a crescut cu 7,3%, de la 4,7 miliarde euro la circa 5,05 miliarde euro, în timp ce depozitele au avansat cu 32,2%, de la 3,26 miliarde euro la 4,31 miliarde euro.

Creditele scoase în afara bilanțului au însumat 37 milioane euro, în scădere cu 28% raportat la aceași perioadă a anului trecut.

Raportul între costuri și venituri s-a îmbunătățit cu 5 puncte procentuale, până la 42,2%, în timp ce costul riscului anualizat a coborât cu 71 puncte de bază, la 149 puncte de bază.

Grupul italian este prezent în România prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management și UniCredit Business Integrated Solutions.

UniCredit vrea să vândă acțiuni de 5 miliarde de euro și participația la Bank Pekao din Polonia CITEȘTE ȘI UniCredit vrea să vândă acțiuni de 5 miliarde de euro și participația la Bank Pekao din Polonia

La nivelul grupului, UniCredit a raportat un profit net de 916 milioane euro în trimestrul al doilea, depășind cu 40% estimările analiștilor, care se așteptau la un rezultat de 664 milioane euro. În primele șase luni, profitul grupului s-a situat la 1,3 miliarde euro, în urcare cu 28% raportat la perioada corespunzătoare din 2015.

UniCredit, care a obținut rezultate modeste la testele de stres derulate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), a anunțat miercuri că a semnat un acord cu compania italiană SIA pentru vânzarea operațiunilor de procesare a plăților cu cardul din Italia, Germania și Austria în schimbul sumei de 500 milioane de euro.

Tranzacția va duce la suplimentarea cu aproximativ 440 milioane euro a capitalului consolidat și se va reflecta în majorarea cu 12 puncte de bază a ratei capitalului de bază (CET1), potrivit unui comunicat al UniCredit.

La finele lunii iunie, rata capitalului de bază a grupului se situa la 10,33%, în scădere de la 10,5% în luna martie. Indicatorul CET1 ar scădea la 7,1% în condiții de piață adverse, conform rezultelor testelor de stres publicate săptămâna trecută de EBA.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
profit consolidat
rezultate