MedLife a luat un credit de 56 mil. euro, din care 20 mil. euro pentru achiziții

MedLife a luat un credit de 56 mil. euro, din care 20 mil. euro pentru achiziții
scris 2 mar 2016

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a semnat un credit sindicalizat de 56 milioane euro, cu Banca Comercială Română, ING Bank, Raiffeisen Bank și BRD, din care 20 milioane euro vor fi alocați pentru achiziții.

Potrivit reprezentanților companiei, cele 20 milioane de euro vor fi suplimentate cu fonduri proprii de 5 milioane euro și vor fi utilizate exclusiv proiectelor de achiziții planificate pentru perioada imediat următoare, în vederea extinderii accelerate a operațiunilor MedLife la nivel național.

“În acest moment ne aflăm în competiție pentru toate companiile medicale din sectorul privat românesc și nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja în discuții avansate. Nu excludem nici posibilitatea unor noi finanțări/alianțe pentru achiziții de anvergură, aceste direcții fiind parte a strategiei de business prin care vizăm să ne consolidăm poziția de lider și să ne distanțăm semnificativ de locurile doi și trei de pe piață” a declarat Mihai Marcu, acționar și președinte CA MedLife.

MedLife a efectuat prima tranzacție a unui operator local în 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brașov. Achiziția a depășit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importantă operațiune de cumpărare a unui furnizor medical local din România, derulată de un alt operator local de profil. Din 2010 și până în prezent MedLife a derulat 9 tranzacții de preluare a unui operator local, șase dintre acestea fiind anunțate în ultimele 12 luni.

Mediplus a devenit proprietarul diviziei de marketing&sales a grupului A&D Pharma, din care face parte, pentru 41,7 milioane euro CITEȘTE ȘI Mediplus a devenit proprietarul diviziei de marketing&sales a grupului A&D Pharma, din care face parte, pentru 41,7 milioane euro

“Suntem operatorul cu cea mai mare experiență în achiziții din sectorul medical privat românesc, iar faptul că toți acționarii companiilor preluate sunt și acum implicați în business, reprezintă o confirmare a faptului că suntem un partener de încredere și vizăm o relație pe termen lung. Invităm medicii și fondatorii care iau în calcul să vândă un pachet de acțiuni din companiile pe care le dețin în domeniul medical să ni se alăture și să își continuie activitatea în parteneriat cu noi,” a mai spus Mihai Marcu.

Adițional proiectelor de achiziție, MedLife va continua să își extindă operațiunile și prin proiecte de tip greenfield. Astfel, compania intenționează să își extindă rețeaua de hyperclinici cu 2 unități noi, dar și rețeaua de spitale cu o nouă unitate de mari dimensiuni, toate fiind planificate pentru orașe din țară cu peste 200.000 de locuitori.

De asemenea, MedLife va continua să aloce finanțare pentru retehnologizarea unităților existente, valoarea totală a investiției depășind 5 milioane de euro. 

“2016 a început cu rezultate peste așteptări, am înregistrat o creștere de peste 20% în primele două luni față de aceeași perioadă a anului trecut în condițiile în care contractele cu CNAS au scăzut cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut”, a mai spus Mihai Marcu.

Pachetul majoritar de acțiuni al MedLife este deținut de familia Marcu (51%), ceilalți acționari fiind fondul de investiții Value4Capital - 36,25% și IFC - 12,74%.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
medlife
credit
investiții