Tehnologia contactless, care se află într-un ritm accelerat de dezvoltare, a devenit cea mai răspândită formă de plată electronică din România. Țara noastră ocupă locul 5 în topul țărilor europene în ceea ce privește numărul tranzacțiilor contactless înregistrate din totalul tranzacțiilor realizate la comercianți: mai mult de 2 din 3 tranzacții realizate prin intermediul cardurilor Mastercard la comercianți sunt contactless.
Un studiu recent realizat de Mastercard confirmă creșterea incontestabilă a utilizării tehnologiei contactless în România: tranzacțiile contactless au crescut cu 139% în perioada ianuarie-august 2018 comparativ cu aceeași perioadă din 2017, ajungând la aproape 70% din totalul tranzacțiilor realizate la comercianți.
Studiul, realizat de Mastercard pentru țările din Europa, arată că în peste 15 piețe europene – printre care România, Danemarca, Croația, Grecia, Ungaria, Olanda, Polonia și Rusia – procentul tranzacțiilor contactless realizate cu carduri Mastercard depășește 50%. Progresele tehnologice continue în domeniul plăților și al analizelor de date din întreaga Europă le permit țărilor să optimizeze constant infrastructura tehnologică regională. În consecință, fiecare țară este capabilă să opereze într-o manieră mai integrată și mai eficientă.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Studiul mai arată că țările europene își schimbă în mod dramatic comportamentul în ceea ce privește adoptarea tehnologiei contactless, cu țări ca România înregistrând un procent de aproape 70% tranzacții contactless din totalul tranzacțiilor realizate la comercianți. Multe țări europene îmbrățișează economia cashless (fără numerar), lucru demonstrat prin renunțarea la cash și prin rata de adopție rapidă a tehnologiei contactless.
Sistemele de transport din întreaga Europă reprezintă unul dintre principalele domenii care contribuie la creșterea tranzacțiilor contactless, deoarece permit plăți mai rapide și o securitate sporită. În contextul în care tehnologia are un rol din ce în ce mai important în viața noastră de zi cu zi, numărul clienților care utilizează tehnologia contactless în tranzit este în continuă creștere. Mastercard consolidează acest trend și transformă plățile contactless în normalitate pentru întregul continent, astfel că până în 2020 toate terminalele POS din Europa vor permite tranzacții contactless.