Bursa americană reia declinul abrupt, în linie cu piețele asiatice și europene, după arestarea fiicei fondatorului Huawei

Bursa americană reia declinul abrupt, în linie cu piețele asiatice și europene, după arestarea fiicei fondatorului Huawei
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 6 dec 2018

Acțiunile americane scad abrut joi, în linie cu piețele de capital asiatice și europene, după ce informațiile privind arestarea fiicei fondatorului Huawei în Canada au accentuat îngrijorările privind soliditatea armistițiului încheiat de SUA și China în privința taxelor vamale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Wall Street a reluat astăzi declinul de marți, după bursa de la New York a fost închisă ieri, pentru a marca decesul fostului președinte George H.W. Bush. Marți, acțiunile americane au suferit cel mai puternic declin din ultima lună.

Indicele S&P 500 este astăzi în scădere cu 2,5%, iar indicele bursei electronice Nasdaq are și el un declin peste 2%. 

Previziunile scandaloase ale Saxo Bank pentru 2019: Apple cumpără Tesla, datoriile din UE sunt iertate, Trump îl concediază pe șeful Fed, iar Germania intră în recesiune CITEȘTE ȘI Previziunile scandaloase ale Saxo Bank pentru 2019: Apple cumpără Tesla, datoriile din UE sunt iertate, Trump îl concediază pe șeful Fed, iar Germania intră în recesiune

În sectorul giganților din tehnologie, acțiunile Apple scad cu 3,1%, Microsoft au un declin de 2,1%, Amazon coboară cu 1,8%, iar Google, cu 1,2%. Numeroase produse ale companiilor americane din domeniul tehnologiei, inclusiv iPhone și alte dispozitive Apple, sunt asamblate în China, iar  escaladarea conflictului SUA-China ar putea avea un impact negativ pentru producătorii americani. De altfel, potrivit presei vietnameze, citată de Reuters, Foxconn, principala companiei care asamblează dispozitivele iPhone, ia în calcul mutarea producției din Taiwan în Vietnam, pe fondul războiului comercial.

China (inclusiv Hong Kong și Taiwan) este și o destinație importantă pe tehnologie, vânzările de produse Apple pe această piață însumând circa 45 de miliarde de dolari în anul fiscal 2017, 20% din veniturile totale ale companiei.

Arestarea fiicei fondatorului Huawei, Wanzhou Meng, în Canada, la cererea autorităților americane, a reaprins temerile investitorilor privind soliditatea armistițiului încheiat de SUA și China la reuniunea G20 din weekend.

Principalele două economii mondiale au agreat întreruperea războiului comercial declanșat la începutul anului. Astfel, președintele SUA Donald Trump s-a angajat să amâne majorarea tarifelor pentru bunuri chinezești în valoare de 200 miliarde de dolari, intrate recent în vigoare.

Meng, directorul financiar al producătorului chinez de smartphone Huawei, a fost arestată pentru presupuse încălcări ale sancțiunilor impuse de SUA Iranului.

viewscnt
Afla mai multe despre
s&p 500
nasdaq
actiuni
bursa
wall street
china
trump