Concurența consideră, în urma unei investigații, că băncile participante la panelul prin care se stabilesc indicii ROBOR ai pieței monetare și-au coordonat comportamentul „printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț”, ceea ce ar fi denaturat cotațiile.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Deliberarea prin care au fost stabilite amenzile record a avut loc în data de 5 iunie, deși unele bănci au încercat să frâneze procesul, cerând mai multe documente, după cum Profit.ro a relatat anterior.
De atunci a început să curgă termenul de 120 de zile în care legea obligă autoritatea să emită decizia motivată. Acest termen se împlinește în 5 octombrie, după calculele Profit.ro.
Inițial, oficialii Concurenței declarau că încearcă să realizeze motivarea în termen de 30 de zile.
De la momentul în care vor primi motivarea, băncile au termen de 30 de zile să o studieze și să conteste sancțiunea în instanță, ceea ce au anunțat deja că vor face. Aceste procese, care se vor derula în faza de fond la Curtea de Apel București și în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, vor dura cel mai probabil câțiva ani.
Tot 30 de zile de la comunicarea deciziei au la dispoziție băncile și pentru plata amenzilor, altfel riscă executarea silită. Amenzile sunt venituri la bugetul de stat.
Băncile au și opțiunea de a cere suspendarea executării deciziei, ceea ce, în plan financiar, înseamnă să fie scutite de plata amenzii până la finalizarea procesului de fond. Această speță se judecă mai rapid decât plângerile contravenționale. Băncile vor trebui totuși să depună o cauțiune de 0,1% din valoarea amenzii.
Amenzile totale sunt substanțiale prin comparație cu rezultatele băncilor. Acestea cumulau profituri nete de circa 7,3 miliarde de lei la jumătatea anului. Chiar dacă vor obține suspendarea plăților amenzilor, băncile vor trebui să facă provizioane, ceea ce le va afecta rezultatele financiare.
Valoarea sancțiunilor reprezintă între 5 și 7% din veniturile brute, în funcție de bancă – inițial Concurența discuta amenzile maxime permise de lege de 10%. Instanțele pot reduce cuantumul amenzilor, chiar dacă vor reține pe fond culpa băncilor.
Alte necunoscute vin din felul în care va funcționa în viitor piața interbancară. Așa cum arăta Profit.ro, regulamentele BNR în vigoare de foarte mulți ani obligă băncile să țină cotațiile publice în fiecare moment al zilei de tranzacționare, inclusiv în perioada de 15 minute a fixingului ROBID-ROBOR, când Concurența consideră că s-ar încălca exigențele legale, pentru că băncile ar avea posibilitatea să se influențeze una pe alta.
Pentru bănci mai există și perspectiva unor litigii din partea clienților care ar fi fost prejudiciați de vicierea ROBOR. Aici lucrurile sunt mai complicate și rămâne de văzut dacă CC va putea proba o deviere a ratelor interbancare de la un nivel presupus normal.
Bogdan Chirițoiu, președintele instituției, declara că influența băncilor a fost la nivelul „fracțiunilor de procent”.
Atât băncile comerciale, cât și Banca Națională a României, au susținut că majorarea ROBOR de după toamna lui 2021 s-a datorat creșterii inflației și ratelor de dobândă ale băncii centrale, într-o situație similară celei de la nivel internațional.
PSD încearcă să treacă de Parlament un proiect de lege prin care consumatorii ar urma să fie compensați automat de bănci – deși există în vigoare prevederi care reglementează acest aspect, după cum Profit.ro a relatat anterior. Concurența sprijină inițiativa parlamentarilor PSD, dar a susținut că aceasta trebuie clarificată.
Plenul Senatului a prelungit de la 45 la 60 de zile termenul de adoptare tacită a propunerii legislative pentru „compensarea financiară a consumatorilor de credit prejudiciați ca urmare a unor practici anticoncurențiale” (L447/2026). Termenul s-ar fi împlinit pe 2 octombrie fără această prelungire.
Senatorii pot acum aduce modificări inițiativei, pe care să le și voteze în plen, până pe 17 octombrie.















