Fuziunea dintre Patria Bank și Carpatica se prelungește, după ce dosarul a fost respins la Curtea de Apel București

Fuziunea dintre Patria Bank și Carpatica se prelungește, după ce dosarul a fost respins la Curtea de Apel București
scris 10 mar 2017

Fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica (BCC) și Patria Bank se prelungește din cauza deciziilor instanțelor, în condițiile în care Curtea de Apel București a respins dosarul de fuziune, arată un anunț transmis vineri Bursei de Valori București (BVB).

Băncile au anunțat anterior că fuziunea urmează să fie finalizată în 2017, scrie News.ro.

"Implementarea procesului de fuziune al Băncii Comerciale Carpatica SA cu Patria Bank SA, care a primit aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României în data de 29 noiembrie 2016, se prelungește, date fiind ultimele decizii ale instanțelor. (...) Băncile vor continua etapele procedurale legale pentru a finaliza această ultimă etapă și a implementa fuziunea cât mai curând", a precizat Banca Carpatica, într-un document semnat de Daniela Iliescu, membru al consiliului de administrație.

În urma deciziilor instanțelor, banca nu dă niciun termen legat de finalizarea fuziunii, dar menționează următorii pași legali.

"Argumentele care susțin apelul celor două bănci implicate în fuziune urmează a fi analizate într-o etapă viitoare de către instanța competentă", arată documentul transmis Bursei.

În 29 noiembrie 2016, Banca Națională a României (BNR) a aprobat proiectul de fuziune al BCC cu Patria Bank, ceea ce a permis celor două bănci să demareze formalitățile finale de înregistrare a noii bănci și să înceapă operațiunile de integrare.

Proiect de modificare a Codului rutier: USR vrea amenzi mai mici pentru bicicliști CITEȘTE ȘI Proiect de modificare a Codului rutier: USR vrea amenzi mai mici pentru bicicliști

Acționarii au aprobat în iulie planul de activitate pentru 2016, în baza căruia Carpatica și-a reluat activitatea de creditare. De asemenea, banca și-a mutat pe 6 iulie sediul de la Sibiu la București, potrivit deciziei acționarilor.

Banca a trecut în ultimii ani prin schimbări profunde, confruntându-se cu o serie de dificultăți după ce patronul a fost acuzat penal.

Ilie Carabulea a demisionat din funcția de președinte al consiliului de supraveghere al Băncii Carpatica în 2012, imediat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare pentru dare de mită.

Patria Bank a ajuns să dețină 64,16% din acțiunile BCC, după încheierea ofertei publice derulate în martie 2016 pentru cumpărarea titlurilor deținute de acționarii minoritari, în cadrul căreia a achiziționat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei. Ilie Carabulea a rămas cu un pachet de 18,46% din acțiuni.

În 2016, Banca Comercială Carpatica a înregistrat pierderi de 42,06 milioane lei (9,3 milioane euro), în scădere cu 44% față de rezultatul negativ raportat în anul anterior, după ce a tăiat cheltuielile pentru a compensa reducerea încasărilor.

Banca este listată la Bursa de Valori București și are o valoare de piață de 235,7 milioane lei (52 milioane euro), la ultimul preț de închidere, de 0,1070 lei/acțiune.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
patria bank
carpatica