Peste 1.000 de români au depus, în 2018, o cerere de conciliere cu banca sau IFN-ul

Peste 1.000 de români au depus, în 2018, o cerere de conciliere cu banca sau IFN-ul
scris 31 oct 2018

Peste 1.000 de români au depus, până pe 30 octombrie 2018, la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), o cerere de conciliere cu banca sau IFN-ul.

Pragul de o mie de solicitanți a fost depășit pe 30 octombrie 2018. Cel mai probabil, numărul cererilor până la finalul lunii decembrie 2018 va fi mai mult decât dublul celui înregistrat în 2017, când 505 consumatori s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.

Din totalul cererilor, mai mult de 200 au venit prin aplicația online care a devenit operațională pe site-ul CSALB în urmă cu trei luni.

Bitcoin împlinește 10 ani. De la un email trimis de Nakamoto la Bitcoin Pizza Day CITEȘTE ȘI Bitcoin împlinește 10 ani. De la un email trimis de Nakamoto la Bitcoin Pizza Day

Prima cerere înregistrată la Centru a fost în martie 2016.

În urma negocierilor purtate cu băncile, 280 de români au găsit o soluție la problemele lor, în primele zece luni ale anului, față de doar 40 în aceeași perioadă din 2017.

Consumatorii pot apela la CSALB pentru probleme diverse: dacă au popriri asupra sumelor exceptate de la executare; situații legate de bani alocați prin programe finanțate din fonduri europene; plăți eronate sau probleme cu transferurile bancare; desființări de depozite înainte de scadență sau alte probleme legate de depozitele bancare; situații referitoare la asigurări financiar-bancare sau la cardurile de credit.

Centrul pune la dispoziție două tipuri de proceduri pentru soluționarea litigiilor. Prima este propunerea unei soluții (conciliere) - procedura se finalizează după ce părțile au acceptat soluția propusă de conciliator. Cea de-a doua procedură este impunerea unei soluții (arbitrajul): procedura se finalizează prin pronunțarea unei soluții care este obligatorie pentru ambele părți.

Procedura este similară celei prevăzute de Codul de procedură civilă, însă termenele sunt mai scurte, de maximum 90 de zile și se pot fixa de comun acord. Părțile nu se pot retrage din procedură.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ifn
csalb
litigiu