Petrolul scade pentru a doua zi consecutiv, pe fondul temerilor legate de Brexit și majorării producției statelor din OPEC

Petrolul scade pentru a doua zi consecutiv, pe fondul temerilor legate de Brexit și majorării producției statelor din OPEC
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 6 iul 2016

Cotațiile petrolului scad miercuri pentru a doua ședință consecutiv, pe fondul majorării producției statele membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și scăderii apetitului pentru risc al investitorilor, în urma deciziei Marii Britanii de a se desprinde de Uniunea Europeană.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În jurul orei 15:00, prețul referinței globală Brent (cu livrare în septembrie) era în scădere cu 1,4%, la 47,26 dolari/baril. Petrolul West Texas Intermediate (cu livrare în august), de referință pe piața americană, consemna un declin de 1,14%, la 46,04 dolari/baril.

Potrivit Bloomberg, producția OPEC a crescut în iunie cu 240.000 de barili pe zi, la 32,88 milioane de barili pe zi. Acest lucru s-a datorat în special majorării producției în Nigeria cu 90.000 de barili pe zi, la 1,53 milioane de barili pe zi, în condițiile în care o parte din instalațiile petroliere afectate de atacurile militanților au fost reparate.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol la nivel mondial, a majorat producția la 10,33 milioane de barili pe zi, cu 70.000 de barili/zi peste producția din luna anterioară, avansul fiind specific lunilor de vară.

Banca Angliei reduce cerințele de capital pentru bănci, în urma votului pro-Brexit CITEȘTE ȘI Banca Angliei reduce cerințele de capital pentru bănci, în urma votului pro-Brexit

Pe de altă parte, producția în Iran a rămas în iunie la nivelul de 3,5 milioane de barili pe zi după cinci luni consecutive de creștere.

Temerile legate de perspectivele economiei globale și de efectele negative ale votului pro-Brexit al britanicilor sunt un alt motiv de scădere a cotațiilor petrolului.

Îngrijorările legate de Brexit au fost accentuate de suspendarea activității a trei fonduri de investiții imobiliare din Marea Britanie. Aviva Investors și M&G Investments au anunțat, marți, că au suspendat operațiunile fondurilor imobiliare din Marea Britanie, la o zi după o decizie similară luată de Standard Life Investments. Totodată, Banca Angliei a publicat marți un raport în care afirmă că “există indicii că unele riscuri legate de Brexit au început să se materializeze”. Riscurile vizează, printre altele, reducere investițiilor străine, prăbușirea prețurilor la locuințe, dar și scăderea salariilor, creșterea șomajului și majorarea costurilor de împrumut.

Evoluția negativă de astăzi vine după ce, marți, cotațiile petrolului au scăzut cu peste 4%, în condițiile în care îngrijorările legate de perspectivele economiei mondiale au anulat efectul problemelor de producție din Nigeria și alte state exportatoare de țiței.

viewscnt
Afla mai multe despre
opec
brexit
petrol
wti
brent
nigeria
arabia saudita
iran