Acțiunile băncilor spaniole, în coborâre puternică după ce Partidul Popular a pierdut majoritatea în Parlament

Acțiunile băncilor spaniole, în coborâre puternică după ce Partidul Popular a pierdut majoritatea în Parlament
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 dec 2015

Acțiunile principalelor bănci din Spania au scăzut puternic în prima parte a sesiunii bursiere de luni, după ce partidul condus de premierul Mariano Rajoy a pierdut majoritatea în Parlament la alegerile de duminică. Investitorii se tem că discuțiile pentru formarea unei coaliții guvernamentale ar putea trena, dând naștere unei perioade de instabilitate politică, scrie MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În jurul orei 13:20, acțiunile Banco Popular Español se tranzacționau în scădere cu 6%, cele ale CaixaBank cu 5,3%, iar titlurile Banco de Sabadell cu 4,6%. Acțiunile Banco Santander au pierdut 2,7% din valoare, iar Banco Bilbao era pe minus cu 2,8%.

Indicele IBEX 35 al bursei de la Madrid se deprecia cu 2,13%, contrar evoluției principalelor piețe de capital din Europa.

Partidul Popular al premierului Rajoy s-a clasat pe primul loc la scrutinul desfăsurat duminică, însă cele 123 de mandate obținute de formațiunea de dreapta nu sunt suficiente pentru a asigura majoritatea absolută în Parlament, pentru care ar fi fost necesare 176 de mandate.

Partidul Socialist PSOE a obținut 90 de mandate, în timp ce formațiunea Podemos, ai cărei membri se opun măsurilor de austeritate, a câștigat 69 de locuri în Parlament.

Rajoy are nevoie de aliați pentru a forma un nou guvern, o misiune considerată dificilă de majoritatea analiștilor, care sunt îngrijorați că presiunile din partea Opoziției vor pune în pericol progresele economice înregistrate în ultimii ani.

În funcție de durata discuțiilor și de rezultatul acestora, scena politică din Spania ar putea rămâne o sursă de neliniște pentru zona euro, potrivit unei note a Rabobank.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
spania
alegeri
actiuni
partidul popular
mariano rajoy