Bursele își trag sufletul după Brexit. Regăsirea punctului de echilibru sau o simplă revenire tehnică?

Bursele își trag sufletul după Brexit. Regăsirea punctului de echilibru sau o simplă revenire tehnică?
scris 28 iun 2016

Principalii indici de la Bursa de Valori București au avut astăzi aprecieri de aproximativ 2,70%, într-o dinamică asemănătoare cu cea a piețelor europene majore. Abia în două zile vom știi dacă a fost un simplu ricoșeu tehnic urmat de noi scăderi sau dacă temerile legate de Brexit se vor fi consumat, avertizează un broker.

Prăbușire a euro și a lirei, cotații în picaj pe bursele lumii și bănci cu pierderi de zeci de miliarde euro la nivelul capitalizării bursiere. A fost tabloul de la cumpăna dintre săptămâni a piețelor financiare, prinse pe picior greșit de votul dat de electoratul britanic în favoarea părăsirii Uniunii Europene de către țara lor. Astăzi, în sfârșit, activele de risc au revenit „pe verde”, o mișcare în acest sens înregistrându-se și la Bursa de Valori București.

„A fost, în linii mari, o ședință de revenire, la fel ca și sesiunile din zona euro”, a declarat pentru Profit.ro Ciprian Bîrsan, senior broker la Tradeville. El spune că o imagine completă a ceea ce s-a întâmplat astăzi vom avea abia în 2-3 zile. Se va vedea, astfel, dacă este vorba despre o revenire strict tehnică, urmată de reluarea deprecierilor, sau dacă, dimpotrivă, piețele au găsit un punct de echilibru și ce a fost de înglobat în prețuri legat de ieșirea Marii Britanii din UE deja a fost asimilat de piețe.

Scenariul din 1992, când Soros s-a îmbogățit cu 1 mld. de dolari de pe urma Angliei, s-ar putea repeta în urma Brexitului CITEȘTE ȘI Scenariul din 1992, când Soros s-a îmbogățit cu 1 mld. de dolari de pe urma Angliei, s-ar putea repeta în urma Brexitului

Indicele BET, al titlurilor blue-chip, a urcat cu 2,74%, până la nivelul de 6.443,76 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus s-a apreciat cu 2,68%. Bîrsan punctează că indicii principalelor burse europene au fost cu aproximativ 3% peste nivelurile de referință în cea mai mare parte a zilei, pentru a-și reduce din avans către finalul sesiunii, către o zonă a aprecierilor de 2,50-2,70%.

În dinamica de la București, Bîrsan vede și un catalizator intern, respectiv intrarea banilor către acționari la Fondul Proprietatea (FP) ieri și la Transelectrica (TEL) azi. O mare parte din aceste sume s-au întors în piață. „Lichiditatea a fost de peste 10 milioane euro, semn că există interes la cumpărare”, a mai spus brokerul de la Tradeville adăugând că el însuși a fost sunat de clienți care vor să investească bani în special în titluri lichide.

Tranzacție de 2 milioane euro pe piața AeRO

Piața de acțiuni a adunat astăzi schimburi de 52,44 milioane lei (11,59 milioane euro), însă o mare parte a acestor volume au fost concentrate pe câteva schimburi. Astfel, nu mai puțin de 8,91 milioane lei o reprezintă valoarea unui transfer pe piața AeRO cu titluri ale emitentului Compania de Informatică Aplicată Cluj-Napoca (SOEL). Pachetul de 128.000 de acțiuni tranzacționat în piață reprezintă 43,34% din totalul acțiunilor.

Pe segmentul deal, valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la 11,21 milioane lei, cele mai importante dintre acestea realizându-se cu titluri Transelectrica (TEL), în valoare de 5,52 milioane lei, și cu titluri Transgaz (TGN), schimburi însumând 4,45 milioane lei.

Cum a arătat revenirea băncilor

În piața reglementată, cel mai lichid emitent a fost Banca Transilvania (TLV), cu transferuri totalizând 8,68 milioane lei într-o zi în care cotația s-a apreciat cu 0,96%, până la prețul de 2,11 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale, a închis la prețul de 9,45 lei/acțiune, în urcare cu 2,94%, o sesiune în care pe acest emitent s-au efectuat schimburi de 2,32 milioane lei.

O revenire consistentă, de 6,15%, au avut-o titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), listat secundar la București, însă spre deosebire de picajul de 16,65% din precedentele două sesiuni, rebound-ul nu a mai fost acompaniat de aceleași volume. Transferurile cu titluri Erste au fost de 1,15 milioane lei, după ce cu o zi înainte au fost pe locul 2 în clasamentul tranzacțiilor de la BVB, cu 2,84 milioane lei.

Fondul Proprietatea revine peste pragul de 0,70 lei/acțiune

Al doilea rulaj al zilei de azi, cu schimburi de 7,19 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) forțează zona pragului de 25,00 lei/acțiune, cu o închidere la nivelul de 24,90 lei/acțiune, în urcare cu 2,26% față de sesiunea precedentă.

Performera zilei a fost acțiunea Fondul Proprietatea (FP), care pe volume echivalente cu 6,20 milioane lei, a câștigat 4,41%, până la prețul de 0,71 lei/acțiune. Aceasta a făcut ca indicele financiar BET-FI să aibă cel mai important avans de astăzi, de 3,43%, până la nivelul de 26.142,54 puncte.

Indicele energetic BET-NG a urcat cu 2,81%, aprecieri susținute având-o în componența sa titlurile Transelectrica (+2,22%) pe transferuri de 2,66 milione lei și Transgaz (+4,62%) pe schimburi de 1,19 milioane lei.

Bîrsan oferă două scenarii pentru perioada următoare. Primul este conturat de analiștii care consideră că tot ce era rău legat de Brexit deja a fost încorporat în prețurile activelor financiare. În acest caz, fiecare știre venită de la Bruxelles sau de la Londra privind negocierile de separare, va fi tratată de o manieră echilibrată. Al doilea scenariu presupune că astăzi, eventual și mâine, avem numai o revenire de ordin tehnic, caz în care ar urma să asistăm la o reluare a deprecierilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciprian birsan
tradeville
bvb
bursa
transelectrica
banca transilvania
brd
romgaz