BVB a închis în creștere ușoară, pe o piață liniștită

BVB a închis în creștere ușoară, pe o piață liniștită
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 nov 2015

Bursa de la București a închis în creștere ușoară vineri, în ton cu majoritatea piețelor din regiune, pe un rulaj în stagnare, asigurat în proporție de aproape 50% de tranzacțiile cu acțiuni Fondul Proprietatea (FP).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Indicii de referință BET și BetPlus s-au apreciat cu 0,45%, respectiv 0,48%, după ce joi au coborât cu aproximativ 0,8%.

Schimburile de acțiuni s-au situat la 25,4 milioane de lei, ușor sub rulajul de 26,8 milioane de lei înregistrat în sesiunea bursieră anterioară. Suma include și două tranzacții deal cu acțiunile OMV Petrom (SNP) și Transgaz (TGN), în valoare totală de 3,2 milioane de lei.

Fondul Proprietatea a fost cel mai tranzacționat emitent, cu transferuri totale de 11,8 milioane de lei, urmat de distribuitorul de electricitate Electrica (EL), cu un rulaj de 1,98 milioane de lei.

Titlurile Erste Group Bank (EBS) au închis în creștere cu 7,69%, după ce proprietarul BCR a anunțat un profit de 764,2 milioane de euro în primele nouă luni ale anului, față de o pierdere de 1,4 miliarde de euro în 2014. BCR, cea mai mare bancă din România în funcție de active, a raportat un profit de 904 milioane de lei (203 milioane euro) la nouă luni, pe fondul scăderii costurilor de risc.

BET-FI, compus din cele cinci SIF-uri și Fondul Proprietatea, a închis în urcare cu 0,19%, în timp ce BET NG, care urmărește evoluția companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,22%.

Pe principalele piețe europene, indicele Stoxx Europe 600 a încheiat sesiunea de vineri cu un avans de 0,3%, după ce joi a închis pe minus cu 0,4%, în condițiile în care investitorii estimează că banca centrală din SUA va majora, în decembrie, rata dobânzii cheie pe fondul evoluției peste așteptări din piața muncii.

În regiune, bursa de la Praga a urcat cu 1,3%, cea de la Budapesta a crescut cu 0,7%, în timp ce piața de capital de la Varșovia s-a depreciat cu 1,2%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
inchidere