Cumpărări din ultimele minute ale sesiunii duc bursa românească pe un nou maxim post-criză

Cumpărări din ultimele minute ale sesiunii duc bursa românească pe un nou maxim post-criză
scris 22 oct 2019

Indicele BET de la BVB a câștigat jumătate de procent, cea mai mare parte a aprecierii venind către sfârșitul orarului de tranzacționare. Valoarea de închidere este cea mai ridicată de după criza financiară și este atinsă pe fondul unui elan pozitiv al acțiunilor Romgaz Mediaș.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Bursa românească a avut nevoie de aproape 4 săptămâni pentru a se întoarce pe maximele post-criză atinse în prima sesiune de după promovarea sa la statutul de piață emergentă de către agenția FTSE Russell. Euforia s-a consumat atunci într-o zi, dar avansul consistent pus în cele 9 luni precedente a creat inevitabil tentația marcării de profituri în rândul investitorilor. Piața a avut de digerat aceste vânzări într-un context încă incert și pe plan extern.

Și-au continuat neabătut calea doar titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care și astăzi au consemnat un salt de 0,92%, până la prețul de 38,40 lei/acțiune, în zona maximelor pe acest emitent, pe fondul primelor tranzacții ale zilei, de 8,04 milioane lei. După închiderea ședinței, compania a comunicat indicatori operaționali la 9 luni care afișează o producție de hidrocarburi de 25,50 miliarde barili echivalent petrol, în creștere cu 0,87% față de cea de 25,28 miliarde barili echivalent petrol din perioada similară a anului precedent.

SIF Banat Crișana lansează ofertă de răscumpărare pentru 3,6% din acțiunile proprii la un preț ușor superior celui din piață CITEȘTE ȘI SIF Banat Crișana lansează ofertă de răscumpărare pentru 3,6% din acțiunile proprii la un preț ușor superior celui din piață

În rest, piata a avut ezitări în acest răstimp. Spre exemplu, titlurile Băncii Transilvania (TLV), care, pe volume echivalente cu 8,02 milioane lei, au închis în staționare la prețul de 2,3900 lei/acțiune, sunt cu 2,25% sub maximul istoric atins la finele lunii trecute.

Totuși, piața și-a croit timid drum înapoi pe maxime după o retragere deloc adâncă. Cumpărări pe final au aruncat piața pe un nou maxim post-criză, așa cum se vede pe graficul intraday al indicelui BET.

Cumpărări din ultimele minute ale sesiunii duc bursa românească pe un nou maxim post-criză

Sunt mișcări încurajate de parcursul preponderent pozitiv al activelor de risc în piețele internaționale la această jumătate în octombrie. Astăzi, sesiunea europeană a fost favorabilă: +0,13% indicele Euro Stoxx 50, +0,68% pentru indicele FTSE de la Londra, +0,17% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,05% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, +1,32% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +1,48% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,35% pentru indicele PX de la Praga.

La București ziua a fost, de asemenea, „verde”. Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,41%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,45%, până la un nou maxim post-criză de 9.623,42 de puncte. Sub aspect tehnic, elanul survine unei retrageri în zona mediei mobile exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

Cumpărări din ultimele minute ale sesiunii duc bursa românească pe un nou maxim post-criză

Nu există neapărat un apetit ridicat la cumpărare. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 32,34 milioane lei (6,79 milioane euro), aceasta incluzând și un transfer special din piața deal cu un număr de 11,90 milioane de acțiuni Sinteza Oradea (STZ), reprezentând 18,00% din capitalul social al companiei. Efectuat la prețul de 0,2390 lei/acțiune, cu 9,92% sub referință, schimbul se ridică la 2,81 milioane lei. Acționar majoritar, cu o deținere de 51,89% din titluri, este fondul BT Invest, administrat de BT Asset Management, parte a Grupului Banca Transilvania, iar omul de afaceri Tibor Tincău, fostul majoritar, mai avea o participație de 28,13%.

În piața reglementată, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au crescut cu 0,84%, până la prețul de 14,38 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,20 milioane lei. De asemenea, titlurile Digi Communications (DIGI) au avut o revenire de 1,65%, până la prețul de 30,80 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,89 milioane lei.

Pe contrasens față de restul pieței au fost titlurile Fondul Proprietatea (FP) care s-au corectat cu 1,26%, până la prețul de 1,1800 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,25 milioane lei, ceea ce a tras în jos indicele financiar BET-FI, care a alunecat cu 0,16% sub referință, până la nivelul de 42.116,37 de puncte.

Celalălalt indice sectorial, BET-NG, a crescut cu 1,03%, favorizat de saltul de 2,40%, până la prețul de 0,4270 lei/acțiune, al titlurilor OMV Petrom (SNP) care au adunat schimburi de aproape 985.000 de lei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
digi