Americanii de la Vertiv văd o creștere de 20% a centrelor de date în România: Astfel de investiții devin obligatorii, nu mai sunt doar o opțiune; compania caută 50 de noi angajați pentru centrul din Cluj-Napoca

IT&C   
Americanii de la Vertiv văd o creștere de 20% a centrelor de date în România: Astfel de investiții devin obligatorii, nu mai sunt doar o opțiune; compania caută 50 de noi angajați pentru centrul din Cluj-Napoca

Investițiile în centre de date eficiente și performante, care pot să țină pasul cu noua realitate, în care modelele de afaceri trec de la fizic la digital, devin încet-încet obligatorii și nu mai reprezintă doar o opțiune, astfel că piața de profil românească va crește cu cel puțin 20% în acest an, în linie cu regiunea, estimează furnizorul american de echipamente și servicii pentru centre de date Vertiv.

„Am observat o relansare a investițiilor în creșterea capacităților digitale, după încetinirea inițială în perioada martie-aprilie 2020. Clienții noștri au început să își extindă centrele de date existente pentru a se potrivi noii realități a pieței muncii, în care comunicarea nu mai are loc centralizat, la sediul respectivei companii, ci este distribuită de-a lungul unei rețele de birouri de acasă”, a declarat pentru Profit.ro  George Topalov, Senior Sales Manager Vertiv România și Moldova.

Urmărește-ne și pe Google News

El estimează o creștere de 20% a pieței românești, bazându-se pe lista lansărilor programate și continuarea investițiilor companiilor în îmbunătățirea eficienței energetice și extinderea operațiunilor.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

Vertiv deține la Cluj-Napoca un centru global de servicii, cu 330 de angajați în 2019 și peste 400 anul trecut.

“Ne așteptăm la un parcurs similar și pentru 2021 – avem, la ora actuală, 50 de poziții disponibile, în funcții încrucișate, de la finanțe și vânzări, până la software”, spune Topalov.

Vertiv România a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 53 de milioane de lei (11 milioane euro).

La nivel global, Vertiv a raportat în 2020 venituri de 4,4 miliarde de dolari și estimează pentru anul în curs o creștere de două cifre.

viewscnt
Afla mai multe despre
vertiv
centre de date